Igor Munteanu: CC a îndrumat Guvernul să nu păşească pe aceeaşi greblă de câteva ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO moldnova.eu

„Asumările de răspundere trebuie să fie consultate cu comisiile parlamentare, cu toate fracţiunile. Chiar şi în situaţie de criză şi situaţie excepţională, Parlamentul nu poate fi izolat şi restrânse competenţele”. Opiniile au fost expuse de deputatul Platformei DA Igor Munteanu, în cadrul dezbaterilor publice „Asumarea de răspundere de către Guvern: controverse, efecte, soluţii”, organizate de Agenţia de presă IPN.

„Guvernarea pe baza asumării răspunderii într-o situaţie de criză este o cale foarte primejdioasă şi mă bucur că Instanţa Constituţională nu a examinat doar sesizările legate de cele trei puncte, dar a declarat neconstituţională întreaga lege pe marginea cărei şi-a asumat Guvernul răspunderea. Curtea a sesizat un pericol contra ordinii constituţionale. În pericol s-a aflat separarea puterilor în stat. Chiar şi în situaţie de criză şi situaţie excepţională, Parlamentul nu poate fi izolat, restrâns, nu poate să sufere ca autoritate şi competenţă printr-un rol dominant al executivului asupra tuturor aspectelor importante - bugetare, măsuri de intervenţii - fără consultarea cu Parlamentul, aceste măsuri nu au legitimitate”, a declarat Igor Munteanu.

Vicepreşedintele Platformei DA afirmă că, în situaţia creată, Guvernul are funcţia de a crea consens în societate, însă acel consens nu va fi identificat, dacă autorităţile nu vor lua în considerare separarea puterilor în stat.

„Curtea Constituţională a îndrumat Guvernul să nu păşească pe aceeaşi greblă de două sau de trei ori. Asumările de răspundere trebuie să fie consultate cu comisiile parlamentare, cu toate fracţiunile. Rolul guvernelor în situaţie de criză este de a crea consens şi încredere în societate. Guvernul poate să fie unul extrem de echipat sub aspectul competenţelor legale, economice, dar fără existenţa unui câmp de generare a consensului, aceste acţiuni nu vor duce în direcţia necesară, spre atingerea obiectivului de bază. Noi vom putea ajunge la reacţii consensuale doar atunci când cineva nu va încerca să fure căciula pentru a fi avantajat doar politic sau electoral, fără ca să înţeleagă că instituţiile într-un stat democratic funcţionează pe bază de separare a puterilor în stat, de norme constituţionale care trebuie respectate, în acest caz nu va exista consens şi o mobilizare a tuturor resurselor naţionale”, a adăugat deputatul.

Legea pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea pe 2 aprilie a fost declarată neconstituţională. O hotărâre în acest sens a fost emisă luni seara, 13 aprilie, de către Curtea Constituţională

Curtea a statuat că Legea privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative a fost adoptată cu încălcarea procedurii constituţionale de angajare a răspunderii Guvernului.

Dezbaterile „Asumarea de răspundere de către Guvern: controverse, efecte, soluţii”, sunt ediţia a 128-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundaţia germană Hanns Seidel.

https://www.ipn.md/ro/igor-munteanu-cc-a-indrumat-guvernul-sa-nu-paseasca-8004_1072884.html

 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare