Igor Dodon, suspendat din funcţie pentru a cincea oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională de la Chişinău l-a suspendat din funcţie luni, 10 decembrie, pentru a cincea oară pe preşedintele Igor Dodon, după ce şeful statului a refuzat să promulge patru legi revotate de Parlament, încălcând în aşa mod Legea Supremă. Suspendarea este valabilă doar pentru perioada în care vor fi promulgate legile respective de către un preşedinte interimar.

Igor Dodon a refuzat să promulge legea ce permite trecerea terenului fostului Stadion Republican în proprietatea SUA, unde ar urma să fie construită noua Ambasadă americană, legea cu privire la Inspectoratul General al Carabinierilor, legea privind noul Cod al audiovizualului şi legea privind declararea zilei de 9 Mai - Ziua Europei, în paralel cu Ziua Marii Victorii.

Legile menţionate ar urma să fie promulgate de speakerul Andrian Candu, cum a fost şi în celelalte patru cazuri.

Recent, preşedintele ţării a anunţat, pentru presa rusă, că această suspendare va fi ultima, pentru că Parlamentul nu va mai avea asemenea ocazii, sugerând că după alegerile din 24 februarie, socialiştii vor guverna Republica Moldova.

Potrivit IPN, în cadrul şedinţei Curţii, deputatul PDM Sergiu Sârbu a declarat că prin prezenta sesizare se solicită constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de preşedinte, în vederea depăşirii blocajului instituţional generat de şeful statului prin refuzul deliberat al acestuia de a executa obligaţia constituţională de promulgare a legilor care au fost votate repetat de către Parlament. Autorii sesizării fac referire la cinci legi, printre care şi Codul serviciilor media audiovizuale, legea prin care terenul fostului Stadion Republican este transmis Ambasadei Statelor Unite ale Americii pentru edificarea noului sediu al misiunii diplomatice.

Consilierul prezidenţial Maxim Lebedinschi a menţionat că instituţia prezidenţială nu este de acord cu argumentele autorilor sesizării. Preşedintele nu a acceptat promulgarea legilor invocate din cauza carenţele constatate.

„Un şef de stat ales de către naţiune nu poate trata cu indiferenţă nici dificultăţile, nici preferinţele poporului său. Prin urmare, tranziţia la forma directă de alegere a preşedintelui atrage după sine implicarea acestuia prin intervenţii concrete şi faptice”, a notat consilierul.

Amintim că Igor Dodon a fost suspendat din funcţie de patru ori până acum, pentru refuzul de a numi în funcţii noii miniştri sau pentru refuzul de a promulga legile revotate de Parlament, asta deşi Constituţia îl obligă să semneze documentele respective.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”