Igor Dodon salută votul din Parlament privind proiectul de modificare a Codului Electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Presedinte.md

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a scris pe pagina sa de Facebook că salută votul pentru modificarea sistemului electoral. Proiectul a menţinut în totalitate conceptul pe care l-a propus în luna aprilie.

„La elaborarea proiectului de lege s-a ţinut cont de solicitarea unei mari părţi a populaţiei ţării, care doreşte o reformă politică reală şi echilibrată, în folosul cetăţenilor”, a scris Igor Dodon.

Parlamentul a votat cu 74 de voturi în lectură finală proiectul de modificare a Codului Electoral prin care se trece de la sistemul proporţional de vot, pe liste de partid, la cel mixt, în care jumătate din deputaţi vor fi aleşi pe liste de partid, iar cealaltă în circumscripţii uninominale, transmite IPN.

Proiectul a fost votat după ce mai mulţi deputaţi au părăsit sala plenului. Deputata Inna Şupac din partea Partidului Comuniştilor a declarat că PCRM nu doreşte să asiste la uzurparea puterii în stat. PCRM a cerut ca votul să fie nominal „ca ţara să-şi cunoască eroii”, însă solicitarea nu a fost susţinută de deputaţi.

În replică, preşedintele Parlamentului Andrian Candu a spus că PCRM a refuzat să participe la dezbaterile organizate pe platforma parlamentară, în cadrul cărora s-a găsit consens. Înainte de procedura de vot, Andrian Candu a mulţumit participanţilor la dezbaterile pe marginea modificării sistemului electoral, dar şi experţilor Comisiei de la Veneţia pentru expertiza acordată.

Prin modificările operate la Codul Electoral, 50 de membri ai Parlamentului vor fi selectaţi prin reprezentare proporţională, iar alţi 51 – prin vot uninominal în circumscripţii. Circumscripţiile vor fi formate de către o comisie specială instituită de Guvern, din care vor face parte reprezentanţi ai societăţii civile, partidelor parlamentare şi extra-parlamentare, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, mediului academic, experţi etc. Informaţia despre circumscripţiile electorale va fi publicată în „Monitorul Oficial” cu un an înainte de alegeri. Totodată, pentru asigurarea unei bune reprezentări a alegătorilor de peste hotare şi din stânga Nistrului în Parlament, urmează ca printre criteriile existente pentru formarea circumscripţiilor să fie inclus şi criteriul de împărţire geografică.

La fel, sunt incluse o serie de măsuri stimulatorii pentru asigurarea egalităţii de gen. Pentru promovarea femeilor în politică, partidele care vor menţine cota existentă de 40% şi pentru circumscripţiile uninominale vor beneficia de un spor financiar bugetar de cel puţin 10%, care conform unui coeficient va creşte cu fiecare candidat femei ajunsă în Parlament. De asemenea, este redus în jumătate numărul de semnături necesare pentru înregistrarea unei candidate în raport cu un candidat.

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Performanță uluitoare: un român e în finala Campionatului European U18, la tenis de câmp
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”