Igor Dodon: Opoziţia trebuie să aibă un front comun împotriva guvernării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, consideră că opoziţia, şi de dreapta, şi de stânga, trebuie să formeze un front comun împotriva actualei guvernări. Totuşi, politicianul nu crede că la alegerile prezidenţiale opoziţia va reuşi să propună un candidat comun. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune Pro TV.

„Am auzit nişte discuţii privind un candidat unic al opoziţiei de stânga şi de dreapta, dar aceasta este imposibil”, a adăugat Igor Dodon.

Liderul socialiştilor a declarat că tot ceea ce se spune acum despre el, precum că ar fi candidatul lui Vlad Plahotniuc la prezidenţiale, de facto face parte din campania preelectorală de denigrare a sa.

Preşedintele PSRM a subliniat că agenda socialiştilor nu s-a schimbat, că ei cer în continuare alegeri parlamentare anticipate împreună cu cele prezidenţiale. În acest sens socialiştii aşteaptă ca şi alţi parlamentari să semneze moţiunea de cenzură pe care au iniţiat-o socialiştii. Igor Dodon a menţionat că se aşteaptă ca şi deputaţii liberal-democraţi să o semneze pentru a putea fi înaintată, transmite IPN.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete