Igor Dodon nu exclude că Parlamentul va iniţia procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSRM, Igor Dodon, nu exclude că preşedintele Maia Sandu va fi suspendată din funcţie, cu votul a 67 de deputaţi, în cazul în care şeful statului va refuza să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru, pentru ca atribuţiile şefului statului să fie preluate de preşedintele Parlamentului.

Igor Dodon a precizat că nu-şi doreşte să se ajungă la suspendarea din funcţie a preşedintelui, deoarece acest lucru va duce la divizarea societăţii. Însă, în opinia sa, s-ar putea să nu existe altă soluţie, în situaţia în care este imposibil de ieşit din impas fără învestirea unui Guvern.

„La o anumită etapă, când situaţia ar putra fi şi mai rea decât astăzi, din cauza blocajului din partea preşedintelui, oamenii ce vor spune: „lăsaţi-o pe ea acolo unde stă, apucaţi-vă de lucru. Daţi-o afară, suspendaţi-o, dar apucaţi-vă de lucru, pentru că oamenii suferă. Eu nu exclud că în momentul acela va veni iniţiativa chiar de la cei de dreapta care vor spune „hai s-o scoate” şi noi vom susţine această iniţiativă. Dar eu sper să nu ajungem la asta. Mizez pe dialog”, a declarat Igor Dodon la emisiunea sa de pe Facebook.

Dodon a menţionat că pledează pentru modificarea Constituţiei, pentru ca pe viitor să fie evitate asemenea situaţii. Mai exact, Dodon propune ca Legea Supremă să prevadă expres că în situaţia în care preşedintele deliberat nu îşi exercită atribuţiile constituţionale, acestea să fie temporar preluate de către preşedintele Parlamentului.

Amintim că, potrivit Constituţiei, suspendarea din funcţie a preşedintelui este iniţiată cu votul a 67 de deputaţi. Însă, ulterior, Parlamentul trebuie să organizeze un referendum naţional de demitere a preşedintelui. Referendumul eşuează dacă pentru demiterea şefului statului nu votează mai mulţi alegători decât au votat pentru acesta la scrutinul prezidenţial.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani