Igor Dodon: Federaţia Rusă este un partener strategic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Partidului Socialiştilor, deputatul Igor Dodon, susţine că Federaţia Rusă este un partener strategic al Republicii Moldova. Însă, potrivit lui, cu regret, nici în programul de guvernare al actualului executiv, nici în comunicările de după întrevederea cu şeful-adjunct al administraţiei preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Kozak, acest lucru nu a fost enunţat, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, Igor Dodon a declarat că pe agenda moldo-rusă există un şir de subiecte care necesită a fi abordate, dar trei dintre ele necesită acest lucru de urgenţă. Este vorba despre protecţia socială a moldovenilor, care se află în Federaţia Rusă. Un alt subiect ţine de exportul produselor moldoveneşti pe piaţa rusească, iar altul se referă la domeniul energetic. Or, pe 1 octombrie expiră contractul de livrare a gazelor, contract negociat de fosta guvernare.

Fostul şef de stat a declarat că în tot ce ţine de relaţiile moldo-ruse, opoziţia parlamentară este gata să acorde tot suportul necesar guvernării, chiar şi fără a face public acest lucru, inclusiv în procesul de negociere a noilor tarife la gaz, pentru că aceasta este în interesul cetăţenilor.

Referindu-se la discuţia de miercuri seara cu Dmitri Kozak, Igor Dodon a spus că s-a discutat fiecare subiect în parte de pe agenda relaţiilor bilaterale. Potrivit lui, aceasta nu este unica întrevedere cu oficialul rus în ultimele 30 de zile. La fel, liderul socialist nu exclude că vor urma şi alte întrevederi cu Dmitri Kozak.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani