Igor Dodon, despre demisia procurorului general: E o primă demisie, vor mai urma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demisia procurorului general, Corneliu Gurin, este efectul presiunii din Parlament şi al protestatarilor din stradă. După această demisie vor urma şi altele, de la mai multe instituţii de stat. Astfel a comentat Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor, demisia lui Corneliu Gurin anunţată vineri, 26 februarie, în plenul Parlamentului, transmite IPN.

„Până la urmă, guvernanţii n-au avut încotro şi au cedat o poziţie importantă din schema lor. Vor urma şi alţii, fiindcă ei n-au încotro. Acum este important ca următorul procuror să fie independent. Trebuie să facem în continuare presiuni, trebuie să forţăm lucrurile în direcţia corectă”, a spus politicianul.

Potrivit lui, socialiştii vor urmări atent implementarea Legii procuraturii, adoptată recent, şi desfăşurarea unui concurs corect şi independent de alegere a noului procuror general. Totodată, socialiştii vor insista, ca după ce Parlamentul va lua act de demisia lui Corneliu Gurin, acesta să nu deţină interimatul funcţiei.

Corneliu Gurin şi-a anunţat demisia la deschiderea şedinţei plenare de vineri spunând că după ce a fost adoptată Legea procuraturii trebuie să înceapă reforma instituţiei chiar de la vârful acesteia. Gurin a fost numit în funcţie în vara lui 2013.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort