Igor Dodon, despre ambiţiile politice ale lui Ion Ceban: Nu s-a consultat cu noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, respinge categoric ideea implicării sale în proiectul politic anunţat de primarul general Ion Ceban. Dodon spune că Mişcarea Alternativă Naţională este proiectul personal al edilului de Chişinău şi n-a fost coordonat cu socialiştii, notează IPN.

Dodon spune că Ceban are în continuare sprijinul politic al PSRM la gestionarea oraşului, însă se disociază de orice ambiţie politică a primarului capitalei.

Igor Dodon spune că, la etape diferite ale activităţii sale, a avut un cuvânt greu de spus cu referire la cariera Irinei Vlah, Ion Ceban şi Ion Chicu, cei trei fiind intens promovaţi de PSRM. Totuşi, Dodon dă asigurări că n-a influenţat în niciun fel  implicarea celor 3 în politică.

„Mă mândresc că noi, socialiştii, am reuşit să promovăm persoane care s-au lansat în politica mare sau vor să se lanseze. Ion Ceban, Ion Chicu, başcanul Găgăuziei care văd că vrea să fie preşedinte de ţară şi vreau să le urez succese la toţi. Sunt persoane independente. Poziţia mea a fost decisivă atunci când au fost promovate aceste 3 persoane în funcţia de primar general, premier şi başcan, mulţi colegi erau împotrivă. Eu mă bucur şi le urez succese la toţi şi când va fi necesar sunt gata să-i susţin, să pun umărul. Nu este deloc simplu să creezi un partid care să obţină suportul a 5-10% din electorat, eu am mâncat această pâine”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Dodon spune că primarul general nu s-a consultat cu PSRM atunci când a luat decizia de a crea Mişcarea Alternativă Naţională. Liderul socialiştilor spune că menţine, în continuare, o colaborare strânsă cu Ion Ceban, însă discută doar aspecte ce vizează municipiul Chişinău.

„Ion Ceban nici nu trebuie să se consulte cu noi la crearea acestei mişcări. Va fi mai departe un partid politic sau nu, decizia îi aparţine. Ca primar, noi îl susţinem. Eu n-o să-mi permit niciodată să spun, cum spunea fostul meu conducător de partid, că este trădător. Ceban nu este membru de partid  din 2019. Nu este proiectul nostru, este proiectul lui personal. Eu nu discut cu Ceban subiecte legate de politică, noi discutăm subiecte legate de Chişinău. În calitate de preşedinte al organizaţiei moldo-ruse, discutăm proiecte interesante legate de oraş. Vrem să iluminăm porţile oraşului”, a mai spus Igor Dodon.

Ion Ceban şi-a suspendat calitatea de membru PSRM în noiembrie 2019, după ce a fost ales primar general al municipiului Chişinău. La 30 decembrie 2021 edilul a anunţat crearea Mişcării Alternative Naţionale, proiect politic ce ar urma să ofere o alternativă cetăţenilor dezamăgiţi de actuala guvernare. Ceban evită să spună dacă proiectul lansat se va transforma sau nu în formaţiune politică.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”