Igor Dodon: Dacă soluţionam în 2003 problema transnistreană, astăzi nu mai exista pericolul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon afirmă că problema transnistreană a apărut din cauza declaraţiilor antiruse şi naţionaliste de la Chişinău, la începutul anilor '90. Şeful statului susţine că a existat o oportunitate de a soluţiona conflictul din stânga Nistrului în anul 2003, atunci când Moscova a propus să fie semnat „planul Kozak”, cel care, potrivit preşedintelui, ar fi păstrat integritatea ţării şi ar fi pus capăt „pericolului românesc”.

Igor Dodon a declarat, într-un interviu pentru postul de televiziune rus NTV, că în anul 2003 conducerea Republicii Moldova a fost una fricoasă, de aceea a respins „planul Kozak”.

„A fost o greşeală. Dacă noi soluţionam această problemă în 2003 (transnistreană), noi astăzi era să avem un stat unitar, iar multe din problemele pe care le avem pe ordinea de zi nu erau să mai existe. Este vorba de pericolul românesc, de unionişti etc.”, a menţionat şeful statului.

Preşedintele a subliniat că cei care susţin că trupele ruse din Transnistria ar fi ocupat Republica Moldova nu sunt atât de numeroşi. În această ordine de idei, Dodon a lăudat misiunea de pacificatori ruşi de pe Nistru.

„Trebuie să recunoaştem că e o misiune de succes care trebuie continuată, deoarece fără misiunea de pacificatori nu am fi avut această stabilitate. Acum o avem”, a precizat Igor Dodon.

Amintim că Planul Kozak a fost propus conducerii de la Chişinău în anul 2003 ca un document ce trebuia să ducă la soluţionarea definitivă a conflictului de pe Nistru şi să transforme Moldova într-o federaţie, iar regiunea transnistreană să aibă drepturi egale în cadrul noii structuri de stat.

Drept urmare, trebuia să fie constituit unui stat moldovenesc federal asimetric cu un Parlament bicameral.

Legile trebuiau consimţite de Senat, care era format din 13 reprezentanţi ai Chişinăului, 9 ai Transnistriei şi 4 din Găgăuzia. 

Preşedintele Republicii Moldova de atunci, Vladimir Voronin, a respins planul Kozak pe ultima sută de metri, iar liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a fost întors din drum spre Chişinău, unde cei doi şefi de state trebuiau să semneze memorandumul respectiv.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat