Igor Dodon: Au fost adunate 1,5 milioane de semnături pentru trecerea la republică prezidenţială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Partidul Socialiştilor, pro-prezidenţial, a adunat 1,5 milioane de semnături pentru trecerea la forma prezidenţială de conducere a statului, a anunţat preşedintele Igor Dodon. Potrivit preşedintelui moldovean, procesul de colectare a semnăturilor s-a încheiat pe 1 mai, transmite IPN.

„Foarte mulţi oameni au semnat, nu doar susţinătorii socialiştilor. Pentru preşedinte au votat la ultimele alegeri peste 800 de mii, dar au semnat de două ori mai mult. Adică, şi simpatizanţi ai dreptei, şi ai stângii, indiferent de viziunea geopolitică, oamenii au semnat pentru a se face ordine”, a declarat preşedintele în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV.

Igor Dodon susţine că în următoarele săptămâni socialiştii vor pregăti modificarea legislaţiei şi vor înainta iniţiativa de trecere de la republică parlamentară la stat prezidenţial. Pentru înregistrarea iniţiativei legislative de modificare a Constituţiei sunt necesare cel puţin 34 de semnături ale deputaţilor. „Noi avem 24 de deputaţi, vedem dacă mai găsim 10 şi, dacă îi identificăm, va fi lansată procedura la Curtea Constituţională, care durează şase luni. Dacă nu, vom merge cu această idee la alegerile parlamentare şi acolo suntem obligaţi să câştigăm”, spune şeful statului.

Preşedintele a mai menţionat că pe lângă trecerea la stat prezidenţial, o prioritate este interzicerea migraţiei deputaţilor dintr-un partid în altul. Potrivit lui, actualul Parlament nu reprezintă voinţa poporului, exprimată acum patru ani.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare