Igor Dodon ar putea fi tras la răspundere penală pentru nerespectarea Constituţiei. CC solicită Parlamentului modificarea legislaţiei penale VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Tudor Panţîru, a declarat vineri, 5 ianuarie, că pentru a pune capăt „ping-pongului” dintre Preşedinţie şi Parlament trebuie ca deputaţii să adopte legea ce ar permite tragerea la răspundere penală a şefului statului pentru nerespectarea Constituţiei, atunci când preşedintele refuză să promulge legile sau să numească în funcţii miniştrii.

Tudor Panţîru a menţionat că, anterior, Curtea a formulat Parlamentului o adresă prin care cerea tragerea la răspundere penală a preşedintelui ţării pentru neexecutarea obligaţiilor constituţionale şi a hotărârilor CC.

„Ping-pongul ăsta dintre Parlament şi Preşedinţie devine ridicol”, a subliniat Panţîru, solicitând să fie explicat de ce o astfel de lege încă nu a fost adoptată.

În replică, deputatul democrat Sergiu Sîrbu a spus că în Parlament există înregistrat un asemenea proiect de lege.

„Se află în comisiile parlamentare. Urmează să fie expertizat acest proiect de lege. Examinăm foarte atent. Din câte cunoaştem nu atinge toate elementele acestei probleme. Consider că Parlamentul va fi obligat să ia toate adresele şi să le examineze într-o atenţie foarte strictă şi să eliminăm toate lacunele care există”, a specificat Sîrbu.

Preşedintele CC s-a arătat nedumerit de răspunsul democratului.

„Nu prea înţeleg ce fel de expertiză. Există răspundere penală în Codul Penal pentru neexecutarea hotărârilor curţilor ordinare. Care e problema că nu există (răspundere penală) pentru hotărârile CC, care sunt nu mai puţin importante. Astfel de răspundere există, practic, în toată Europa. Numai aici nu există răspundere şi de asta permite jocurile astea”, a constatat Panţîru în cadrul şedinţei de examinare a circumstanţelor ce justifică interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova în urma refuzului şefului statului de a promulga legea ce interzice propaganda rusă

Amintim că vineri, 5 ianurie, Curtea Constituţională l-a suspendat din funcţie pe Igor Dodon pentru a treia oară. În primul caz, şeful statului a fost suspendat de CC când a refuzat să-l numească în funcţie pe ministrul Apărării, Eugen Sturza. Apoi, preşedintele a fost suspendat după ce a refuzat să numească în funcţii noii membri ai Guvernului Filip. Ultima suspendare a venit odată cu refuzul lui Dodon de a promulga legea ce interzice propaganda rusă la Chişinău.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete