Igor Dodon a găsit soluţia pentru conflictul transnistrean: Avem nevoie de un Parlament care nu va pleda pentru Unirea cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO president.gospmr.ru

Igor Dodon se arată optimist în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului transnistrean, însă pentru a realiza acest obiectiv e nevoie ca la alegerile parlamentare din 2018 victoria să fie obţinută de PSRM. În caz contrar, în opinia şefului statului, conflictul nu va putea fi soluţionat dacă în Parlament va exista o majoritate care va pleda pentru Unirea cu România.

Preşedintele afirmă că, dacă e să privim obiectiv, în următorii câţiva ani nu vor fi schimbări în reglementarea conflictului de pe Nistru: „Pentru noi este important să menţinem un status-quo până în 2019, ca să nu să se înrăutăţească situaţia, ca să nu provocăm un nou război, ca nu cumva să nu dea Domnul să apară pe Nistru forţele NATO. Ăsta e obiectivul nostru numărul unu, iar paralel să mai rezolvăm ceva din probelemel oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”.

Potrivit lui Dodon, problema transnistreană poate fi soluţionată dacă dacă în următorul Parlament de la Chişinău va exista o majoritate promoldovenească, care nu pledează pentru aderarea la NATO şi nu pledează pentru Unirea Republicii Moldova cu România.

„Aşa o putere ar putea să apară la sfârşitul anului 2018, după alegerile parlamentare”, a menţionat preşedintele într-un interviu pentru Ria Novosti.

Dodon a mai notat că un alt aspect important ce ar duce la reintegrarea ţării ar fi să se înţeleagă cu „malul stâng privind formarea unui stat comun”.

„Asta nu este simplu. Sunt diferite generaţii, un sistem diferit de guvernare, sistem diferit de achitare a impozitelor. Nu e vorba de un an de lucru şi nici de doi”, a precizat şeful statului.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu