IGOR CAȘU Bani pentru cercetare: UE ne dă, dar nu putem lua

De ceva vreme, Republica Moldova a devenit parte componentă a spaţiului comunitar european în ceea ce priveşte accesul la fondurile pentru cercetare.

Acordul de aderare la al şaptelea program cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică (PC7) a fost semnat de către reprezentantul Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi s-a făcut mare tam-tam în presă în legătură cu acest eveniment. Cam aşa cum a făcut presa agrariană în 1995 când Moldova a fost acceptată în Consiliului Europei şi aveai impresia că am intrat în Uniunea Europeană.

Atunci nu prea multă lume făcea diferenţă dintre una şi alta. Acum situaţia s-a schimbat, chiar dacă uneori mai sunt confundate instituţiile pan-europene în care este loc şi pentru ţări ca Rusia, în ciuda derapajelor autoritare, şi cele comunitare, ale Uniunii Europene, în care nu e loc pentru Rusia, dar nici pentru mulţi alţi pretendenţi din categoria „istorii de succes".

Revenind la programul UE la care Moldova poate participa ca şi cum ar fi, de fapt, ţară-membră a Uniunii Europene, acesta are un buget de peste 53 de miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, 2007-2013. Nu toţi banii au fost repartizaţi încă şi, teoretic, cercetătorii moldoveni, atât din domeniul ştiinţelor exacte, cât a celor socio-umane, pot aplica cu proiecte. Mă îndoiesc însă că se vor găsi prea mulţi aplicanţi, întrucât programul PC7 are anumite condiţii pe care situaţia de la noi le face aproape imposibil de onorat. Este vorba de faptul că UE este gata să ne acorde milioane, poate chiar zeci de milioane de euro pentru cercetare, dar trebuie să existe o contribuţie importantă din partea noastră, care poate ajunge şi până la 50% din cheltuielile totale ale unui proiect. Or, aici este şi problema: pe de o parte atât Guvernul, cât şi instituţiile de cercetare sau de învăţământ superior ne spun că nu avem bani pentru aşa ceva; pe de altă parte, bani s-ar găsi, mai ales dacă nu ar fi repartizaţi de la Guvern direct Academiei de Ştiinţe care îi distribuie de multe ori doar institutelor sale, universităţilor revenindu-le numai 20%, în timp ce cercetarea e concentrată în proporţie de 80 de procente anume în universităţi. Avem o discriminare vădită şi ilegală - AŞM absoarbe 4/5 din totalul fondurilor publice pe cercetare, dar la nivelul rezultatelor este foarte modestă.

Totodată, cât de discriminate nu s-ar percepe şi ar fi universităţile, acestea dispun totuşi de anumite fonduri pentru cercetare, care se ridică la câteva milioane de lei, pe care unii rectori le-au şi anunţat la un moment dat, dar, între timp, s-au răzgândit să le mai şi distribuie potrivit unor criterii transparente (!?). Dacă rectorii ar accepta să cofinanţeze proiecte în cadrul programului PC7, universităţile noastre ar putea profita din plin de fondurile europene. Dar vor reuşi oare să depăşească o viziune meschină, care în româna locală s-ar traduce în felul următor: „dar eu personal ce voi avea din asta?"