Igor Boţan: Deputaţii şi judecătorii prezintă informaţii eronate în declaraţiile de avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Igor Boţan, declară că monitorizează declaraţiile de venit depuse de demnitari şi că a depistat mai multe nereguli.

Principalele nereguli depistate de experţii ADEPT se referă la nedeclararea valorii bunurilor pe care le deţin sau diminuarea valorii bunurilor declarate. 

Pe pagina avere.md sunt prezentate câteva topuri în care apar judecători cu maşini de lux, însă care declară preţuri mult mai mici pentru acestea, decât valoarea reală. Totodată, putem vedea deputaţi care declară că nu au locuinţe sau că nu au venituri.

În 82 de cazuri demnitarii au evitat să arate în declaraţii valoarea terenurilor, apartamentelor, caselor sau a automobilelor aflate în posesie sau folosinţă. 

În 55 de cazuri nu sunt declarate conturile bancare, iar în 25 de cazuri  s-a constatat diminuarea valorii bunurilor declarate. 


În opinia lui Boţan, demnitarii intenţionat indică o valoare redusă a bunurilor sau nu indică toată averea deţinută ca să demonstreze că sunt mai aproape de popor şi să nu şocheze societatea sărăcită.

Site-ul avere.md a fost creat în cadrul proiectului „Sporirea controlului public asupra integrităţii persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică”, finanţat de Fundaţia Soros-Moldova. 

Până în prezent, sunt publicate declaraţiile a 245 de demnitarii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort