Ignoră limba română şi sunt gata să renunţe şi la cea rusă: Trei deputaţi locali din Găgăuzia îndeamnă autorităţile din autonomie să vorbească doar găgăuza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gagauzmedia.md

Trei deputaţi din Adunarea Populară a Găgăuziei, Elena Caramit, Mihail Jelezoglo şi Ecaterina Jekova au anuţat vineri, 19 ianuarie, că vor vorbi în cadrul şedinţelor Legislativului local din autonomie doar în limbă găgăuză, îndemnând şi pe restul aleşilor poporului să procedeze la fel.

Şedinţele Adunării Populare a Găgăuziei sunt desfăşurate în limba rusă, iar decizia deputaţilor respectivi este motivată de necesitatea de a promova limba găgăuză în regiune. 

În această ordine de idei, parlamentarii locali propun ca şedinţele Parlamentului autonomiei să aibă loc doar în limba găgăuză.

„În activitatea legislativă trebuie să fie înclus şi un plan de salvare a limbii găgăuze. Recent, noi am avut o masă rotundă unde s-a cerut ca deputaţii Adunării Populare a Găgăuziei să vorbească în limba găgăuză. Din acest motiv, noi vom vorbi în găgăuză”, a declarat Ecaterina Jekova.

Preşedintele Adunării Populare, Vladimir Cîssa, a spus: „Cei care vor să vorbească în găgăuză o pot face”.

„Nu trebuie să ne fie ruşine, sunt cuvinte pe care nu le ştim, însă cu cât vom vorbi mai des în limba maternă, cu atât mai bogată ea va deveni. Mai întâi trebuie să înceapă a vorbi în găgăuză deputaţii, Executivul, başcanul, după care vor începe şi cetăţenii să vorbească. Nu trebuie să aşteptăm legea, trebuie să începem de azi să vorbim în găgăuză”, a menţionat Jekova.

Un alt deputat local, Sergei Zaharia, consideră că pentru promovarea limbii găgăuze este nevoie de a lansa un dicţionar al limbii găgăuzie cu traducere în rusă şi în „limba de stat”, scrie gagauzmedia, citat de Adevărul.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”