Ia-ţi mireasă ziua bună! Patronul unui restaurant i-a furat consoarta unui tânăr imediat după nuntă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a plecat în miezul nopţii să caute banii disperat. FOTO: inforesist.org

Proprietarul unui restaurant dintr-un oraş din Kazahstan i-a furat mireasa la propriu unui mire, sub formă de amanet pentru banii pe care tânărul îi datora pentru petrecerea de nuntă, scrie portalul kazah nur.kz. Tânărul a trebuia să scoată banii din pământ pentru a-şi recupera consoarta.

Potrivit publicaţiei, mirele pe nume Maksut a luat bani în credit şi a organizat o nuntă pentru 150 de invitaţi într-un restaurant luxos din oraşul Alma-Ata, care l-a costat circa 7.700 de euro. Tânărul a plătit în avans 70 la sută din bani, iar restul urma să-i achite din banii primiţi de la invitaţii de la nuntă. În ajunul nunţii, însă, din motive necunoscute, 30 dintre oaspeţii invitaţi la nuntă nu au venit la petrecere, ceea ce a făcut ca veniturile planificate de tânărul soţ să fie mult mai puţine decât se aştepta. Astfel, tânărul s-a ales cu o datorie de aproape 2.000 de euro faţă de proprietarul restaurantului.

Imediat după nuntă, patronul i-a cerut mirelui să-i plătească pe loc restul banilor pe care-i datora. Deşi acesta a insistat să-i dea răgaz o singură zi, proprietarul i-a ”confiscat” nevasta până când îşi primeşte datoria. 

Maksut i-a propus să-i fie luată maşina în loc de nevastă, însă bărbatul a refuzat şi a ţinut-o ostatică pe tânără până dimineaţa - aşa, în rochie de mireasă. 

Panicat, mirele a plecat disperat noaptea să caute bani şi până dimineaţa şi-a vândut maşina l-a jumătate de preţ. Numai după ce şi-a întors datoria, aleasa sa a fost eliberată din restaurant.

Abia după câteva zile, tinerii şi-au dat seama că acţiunile patronului restaurantului reprezintă o încălcare de lege şi au decis să-l dea în judecată.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți