Guvernul Gavriliţa a aprobat proiectul care prevede vinderea Stadionului Republican

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat proiectul care prevede dreptul la procurarea terenului Stadionului Republican din Chişinău, unde urmează să fie construit noul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Proiectul de ratificare a acordului cu SUA a fost aprobat în şedinţa de miercuri şi urmează să fie transmis Parlamentului spre examinare, transmite IPN.

Ruslan Bolbocean, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a declarat că Acordul, întocmit prin schimb de note dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, a fost semnat la Chişinău pe 12 iulie 2019.

„Actualitatea Acordului rezidă în necesitatea soluţionării în termene restrânse a problemelor ce ţin de crearea condiţiilor pentru funcţionarea Ambasadei SUA în Republica Moldova, prin asigurarea dreptului de a procura teren pentru construcţia unui nou sediul al Ambasadei”, se arată în document.

Ruslan Bolbocean a menţionat că pentru asigurarea implementării Acordului va fi încheiat un memorandum de înţelegere privind achiziţionarea terenului, care va fi coordonat de un grup de lucru interministerial creat prin dispoziţia prim-ministrului. Guvernul SUA va suporta cheltuielile pentru perfectarea documentelor juridice referitoare la dreptul de proprietate.

Proiectul care prevede ratificarea Acordului urmează să fie examinat şi adoptat de Parlament.

Este vorba despre un teren de 5,1814 hectare situat pe strada Tighina, 12. Agenţia Proprietăţii Publice este autorizată să asigure determinarea valorii terenului proprietate a statului.

Directorul APP, Eugeniu Cozonac, a declarat că, în semn de omagiu adus semnificaţiei istorice a fostului Stadion Republican, SUA vor renova porţile istorice şi intrarea şi le vor face accesibile publicului. SUA îşi asumă să rezerve o parte din teren pentru parc care va fi accesibil publicului.

Proiectul de lege care prevedea vinderea terenului Stadionului Republican Ambasadei SUA a fost votat în 2018. În 2020, Parlamentul, la iniţiativa socialiştilor, a abrogat proiectul de lege şi terenul s-a întors în proprietatea publică. Ulterior, prin intermediul Curţii Constituţionale s-a reuşit anularea abrogării legii.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!