Guvernul Gaburici la 100 de zile. Înţeles de coaliţie, criticat de opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul condus de Chiril Gaburici a împlinit 100 de zile FOTO Alexandru Tarlev

La 100 de zile de la învestirea Guvernului Gaburici, deputaţii au păreri împărţite privind activitatea Cabinetului de miniştri. Dacă unii au declarat că premierul îşi îndeplineşte atribuţiile şi că nici altădată comunicarea nu era mai bună, alţii au criticat activitatea acestuia, precizând este ineficientă şi că premierul execută ordinele oligarhilor.

Deputatul Partidului Democrat, Valentina Stratan, a declarat că relaţia sau mai bine zis comunicarea cu actualul Guvern este anevoioasă, dar nu imposibilă, pe alocuri este bună, iar pe alocuri lipseşte. Valentina Stratan a menţionat că nici altădată nu a avut o comunicare mai intensă cu foştii premierii, decât poate pentru că anterior premierii erau implicaţi mai mult şi în şedinţele coaliţiei. „Poate că este şi bine că nu e implicat atât de mult în activitatea fracţiunii care l-a înaintat. I-aş dori să se axeze cât mai puţin pe partea politică, deşi funcţia este politică, dar să se ocupe de problemele care sunt importante în societate”, a spus parlamentara, precizând că nu vede ca premierul să nu-şi îndeplinească atribuţiile, transmite IPN.

Preşedintele Partidului Liberal, deputatul Mihai Ghimpu, nu consideră că după alegerile parlamentare din noiembrie 2014 Republica Moldova are Parlament şi Guvern eficient. Deputatul a spus că, poate, şi sunt fapte bune făcute de actualul Executiv, dar acest lucru nu se observă. „Bun este atunci când vezi pe faţa oamenilor zâmbete, bucurie, o schimbare. Dar observaţi că noi adoptăm mai mult ratificare de acorduri şi aceasta înseamnă că Guvernul lucrează foarte prost. Aceasta este calitatea guvernării „mino-majoritare”. O să treacă alegerile locale şi o să mai discutăm”, a declarat Mihai Ghimpu.

Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că majoritatea populaţiei a simţit pe propria piele ineficienţa acestei guvernări. Actualul premier nu este decât o marionetă a oligarhilor şi exercită ordine. Potrivit socialistului, cel mai probabil, premierului i-au mai rămas câteva săptămâni până să fie „sacrificat”. „Activitatea Guvernului Gaburici poate fi calificată exact cu aceleaşi note pe care le are dânsul la absolvirea şcolilor şi a instituţiilor care s-au discutat mult în ultimul timp. Căutaţi acele diplome şi puteţi să faceţi un copy-paste şi să vedeţi activitatea dânsului”, a declarat Igor Dodon.

Guvernul Gaburici a fost învestit la 18 februarie, cu 60 de voturi ale deputaţilor din fracţiunile PLDM, PD şi PCRM.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul