Guvernul a transmis condoleanţe Rusiei pentru accidentul aviatic de la Rostov-pe-Don

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Pavel Filip a adresat un mesaj de condoleanţe omologului său rus, Dmitri Medvedev, în legătură cu accidentul aviatic care a avut loc sâmbătă, 19 martie, la Rostov-pe-Don, transmite IPN.

„În aceste clipe grele, îmi exprim condoleanţele profunde şi cuvinte de compasiune rudelor şi apropiaţilor celor care şi-au pierdut viaţa în această tragedie”, se spune în scrisoarea semnată de şeful Guvernului de la Chişinău.

În dimineaţa zilei de 19 martie 2016, aeronava Boeing 737, care aparţine companiei aeriene FlyDubai, s-a prăbuşit pe aeroportul din Rostov-pe-Don. Potrivit informaţiilor oficiale, niciunul din cei 55 de pasageri şi 7 membri ai echipajului aflaţi la bord nu a supravieţuit.

În altă ordine de idei, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene condamnă atacul terorist care a avut loc sâmbătă, 19 martie 2016, în centrul oraşului turc Istanbul, soldat cu patru morţi şi numeroşi răniţi. Totodată, ministerul şi-a exprimat regretul pentru vieţile omeneşti pierdute şi pentru persoanele rănite în urma acestui atac terorist şi a transmis sincere condoleanţe familiilor victimelor.

Într-un comunicat de presă, ministerul reiterează angajamentul ferm al Republicii Moldova în combaterea tuturor formelor de terorism şi reafirmă necesitatea conjugării eforturilor internaţionale în lupta cu acestea.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG