Guvernul a avizat mai multe iniţiative legislative în domeniul energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md

Cabinetul de miniştri a avizat mai multe iniţiative legislative care au drept scop crearea cadrului juridic necesar îndeplinirii de către operatorii de sistem a obligaţiilor ce le revin în legătură cu exploatarea, întreţinerea, reabilitare şi modernizarea reţelelor electrice şi a celor de gaze naturale, transmite IPN.

„Prin modificările aduse la legile cu privire la energia electrică şi cu privire la gazele naturale, operatorii de sistem se obligă să încheie cu proprietarii terenurilor sau bunurilor afectate de exercitarea drepturilor de folosinţă şi de servitute un contract-cadru, care urmează să stabilească drepturile şi obligaţiile operatorului de sistem şi ale proprietarului terenului sau bunului”, a explicat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Modificările propuse au drept scop asigurarea recuperării prejudiciilor cauzate proprietarilor de terenuri, bunuri, în urma lucrărilor desfăşurate de către operatorii de sistem şi, respectiv, includerea obligaţiunii încheierii contractelor de folosinţă a terenului la solicitarea operatorului de sistem în toate cazurile, în scopul excluderii neînţelegerilor dintre proprietari şi întreprinderile de energie electrică.

Guvernul a dat aviz pozitiv şi iniţiativei de modificare a Legii privind declararea utilităţii publice pentru lucrările de interes naţional de construcţie a conductei de transport gaze naturale pe direcţia Ungheni-Chişinău, în vederea facilitării procesului de construcţie a conductei.

Totodată, iniţiativa legislativă prevede recunoaşterea automată pe teritoriul Republicii Moldova a studiilor, calificărilor şi atestărilor obţinute în spaţiul Uniunii Europene a specialiştilor care vor fi implicaţi în executarea lucrărilor de construcţie a gazoductului Ungheni – Chişinău. 

De asemenea, documentul prevede recunoaşterea actelor permisive, necesare executării lucrărilor de construcţie şi/sau de reconstrucţie a conductei, eliberate de către organele statelor membre ale UE.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată