Guvernul a aprobat limitarea imunităţii parlamentare a deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabinetul de Miniştri, în cadrul unei şedinţei a Legislativului

Guvernul a aprobat avizul la proiectul de lege privind modificarea articolului 70 din Constituţie referitor la imunitatea deputaţilor.

Astfel, ancheta penală împotriva parlamentarilor va putea fi efectuată fără încunviinţarea prealabilă a Legislativului.

Din articolul 70 se va exclude cuvântul „imunităţi” şi totodată se va renunţa la aliniatul 3, care prevede că „deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa”.

Totodată, articolul 71 din Constituţie – „Independenţa opiniilor” urmează a fi completat cu sintagma: „deputatul să nu poată fi persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate public în exercitarea mandatului”.

Iniţiativa aparţine unui grup de 50 de deputaţi ai Parlamentului. „Consider că iniţiativa este în consonanţă cu politicile Guvernului, în contextul reformei justiţiei. Am reuşit deja să limităm imuniatea magistraţilor în ceea ce priveşte infracţuiunile de corupţie şi vom continua în acest sens“, a comentat ministrul Justiţiei Oleg Efrim. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate