Grigore Petrenco se află în Germania pentru a solicita azil politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Fostul deputat comunist Grigore Petrenco se afla de aproape o lună în Germania, acolo unde a depus actele necesare pentru a-i fi oferit statut de refugiat politic. Politicianul ar fi părăsit în taină Republica Moldova la sfârşitul lunii august, având interdicţia de a părăsi ţara.

Informaţia a fost făcută publică de către jurnaliştii de la NewsMaker, care a şi fost confirmată pentru sursa respectivă de către Grigore Petrenco.

Fostul parlamentar de la Chişinău a evitat să spună în ce mod a părăsit Republica Moldova, dar a precizat că a intrat în Germania respectând legea.

Petrenco a menţionat că deja a depus actele necesare pentru obţinerea azilului politic, procedură ce ar putea dura jumătate de an.

Fostul deputat comunist Grigore Petrenco, învinuit de organizarea dezordinilor în masă şi opunerea rezistenţei în faţa organelor de drept în timpul unui protest la Procuratura Generală organizat în septembrie 2015, a fost condamnat miercuri, 28 iunie, la patru ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Procurorii au solicitat patru ani şi şase luni de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, însă magistraţii Judecătoriei Râşcani au decis aplicarea aceluiaşi termen, dar cu suspendare.

Petrenco pledează nevinovat şi califică dosarul ca fiind unul politic.

Potrivit IPN, membrii Grupului Petrenco au fost reţinuţi pe 6 septembrie 2015 ca urmare a unui protest cu altercaţii, organizat în faţa clădirii Procuraturii Generale. Manifestanţii cereau tragerea la răspundere a politicianului Vlad Plahotniuc „pentru fărădelegile comise”. Atunci, potrivit poliţiei, protestatarii au încercat să intre cu forţa în sediul instituţiei, însă au fost împiedicaţi de forţele de ordine. În rucsacurile celor reţinuţi au fost depistate lanţuri metalice şi lacăte.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul