Granturi pentru fermieri. Pot beneficia de sume de până la 20 mii de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermierii vor putea obţine granturi pentru compensarea investiţiilor FOTO: Adevărul

Autorităţile au anunţat lansarea celui de-al treilea apel de granturi postinvestiţionale în cadrul căruia fermierii vor putea obţine granturi de până la 20 mii de dolari.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Ministerului Mediului şi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (AIPA) au anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea celui de-al treilea apel în cadrul Programului „Managementul durabil al terenurilor”. Astfel, fermierii care au investit în măsuri de protecţie şi ameliorare a solului vor primi granturi care reprezintă 50% din valoarea totală, dar nu mai mult de 20 mii de dolari. Finanţarea va fi alocată doar celor care procurat utilaje şi maşini agricole noi, începând cu 1 noiembrie 2014.

De asemenea, vor fi eligibile pentru finanţare practicile managament durabil, implementate tot după 1 noiembrie 2014. Se vor aloca bani, de exemplu, pentru implementarea tehnologiilor No-till şi Strip-Till sau înfiinţarea pădurilor. 

Cei care vor depune dosarele trebuie să aibă în arendă sau în proprietate terenuri agricole, să nu aibă datorii la buget şi să deţină documentele oficiale care ar confirma că activează în agricultură mai mult de trei ani. Termenul-limită de depundere a dosarelor este 31 decembrie 2015. Până în prezent, în cadrul programului, au fost finanţate 121 de proiecte cu suma totală de 13,9 milioane de lei. Cu aceşti bani, fermierii şi-au acoperit investiţiile pentru procurarea tehnicii agricole, cum ar fi combine, semănători, freze, tocătoare sau cositori. 

Valoarea totală a programului este de trei milioane de dolari, fiind finanţat prin intermediul Proiectului Agricultura Competitivă al Băncii Mondiale. Programul va fi implementat până în 2017. 

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători