Ghimpu: Prin semnarea memorandumului cu Uniunea Euroasiatică Dodon a vrut să arate că trece de la vorbe la fapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a comentat luni, 3 aprilie, decizia lui Igor Dodon de a semna un memorandum de cooperare, la Chişinău, cu Uniunea Economică Euroasiatică. Liberalul consideră că prin acest gen şeful statului a vrut să treacă de la vorbe la fapte, însă tot la vorbe va rămâne.

„De aceea a semnat memorandum şi nu acord, fiindcă acordul trebuie să fie ratificat de Parlament. Este clar că Parlamentul nu va ratifica şi nu va schimba niciodată direcţia europeană pe direcţia euroasiatică pe care o doreşte Dodon. Este un momerandum ca şi celelalte a lui declaraţii. A vrut să demonstreze că trece de la vorbe la fapte, dar tot vorbe rămân. Vorbe goale şi minciuni şi păcat că cetăţenii noştri cred în astfel de politicieni”, a menţionat Mihai Ghimpu.

Amintim că şi premierul Filip a declarat că semnarea memorandumului cu Uniunea Economică Euroasiatică nu are efecte juridice şi este doar o hârtie.

În replică, preşedintele ţării a precizat că, potrivit Constituţiei, el este responsabul de politica externă a ţării. În plus, Dodon a subliniat că documentul respectiv nu necesită nici avizul MAE, nici ratificarea de către Parlament.

Igor Dodon a menţionat că el urmăreşte foarte atent procesele economice integraţioniste din spaţiul euroasiatic şi că interesul Moldovei faţă de aceste procese nu se limitează doar la unul de observator, dar se doreşte o cooperare mult mai profundă cu aceste ţări.