Gheorghe Duca demisionează din funcţia de preşedintele al Academiei de Ştiinţe: Incertitudinea din jurul procesului penal îmi ridică tensiunea şi glicemia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Gheorghe Duca, a anunţat că se retrage din funcţie din motive de sănătate. El susţine că procesul penal referitor la salariile familiei sale a fost recent reactualizat, fapt ce-i ridică tensiunea şi glicemia.

„Această decizie coincide cu procesul penal referitor la salariile familiei noastre reactualizat recent. Dar nu repercusiunile directe ale procesului au determinat retragerea mea din funcţie. Sunt alte câteva motive care m-au determinat la acest pas anume acum”, a declarat Gheorghe Duca, potrivit unui comunicat de presă emis de AŞM.

Academicianul a precizat care sunt acele motive ce au stat la baza plecării sale de la şefia AŞM.

 

„Suspiciunile şi incertitudinea din jurul acestui caz îmi ridică tensiunea şi glicemia şi nu vreau să se repete situaţia cu problema de sănătate care am avut-o în luna mai. Din păcate, în condiţiile noilor reforme experienţa mea de manager nu mai este solicitată, sunt alte aşteptări şi alte prerogative”, a afirmat Duca.

Acesta a menţionat că rămâne cu speranţa că în condiţiile în care nu va mai fi persoană publică, justiţia va face dreptate şi va avea o atitudine obiectivă şi imparţială faţă de familia sa, pentru a pune capăt atacurilor şi denigrărilor publice,

„Dar vreau astăzi să menţionez că nu mă consider vinovat, nu am făcut niciun fel de scheme şi delapidări, dimpotrivă am consolidat proprietăţile Academiei şi nu am lăsat să fie privatizat nici un ar de teren. Şi ultima, referitor la proprietăţi. Mi-aşi fi dorit... sau poate nu... ca tot ceea ce s-a scris în presă să ne aparţină. Bunurile materiale din proprietatea noastră le-am declarat oficial şi aceste bunuri reprezintă averea acumulată pe parcursul a mai bine de 40 ani de viaţă în comun şi de activitate a două persoane care am ocupat funcţii şi am beneficiat de salarii bune”, a subliniat Duca.

El a adăugat că atât dânsul, cât şi soţia sa au susţinut tezele de doctorat la vârsta de 25-26 ani, iar fiecare dintre ei la momentul căsătoriei avea apartament.

„Eu în Chişinău şi soţia în St. Petersburg, la începutul anilor 90 am activat în Italia la Universitatea La Sapienza aproape 4 ani cu un salariu mai mult decât considerabil. Şi, în fine - am avut părinţi gospodari, care ne-au susţinut şi ne-au lăsat în moştenire bunurile acumulate de ei. Nu văd de ce se face atâta zarvă în jurul acestor lucruri”, a mai spus preşedintele AŞM.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani