Geta Burlacu, încântată de revederea Parisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajunsă ieri la Paris, în unul dintre cele mai faimoase orașe europene, interpreta Geta Burlacu spune că acesta a rămas la fel de frumos și că este o deosebită plăcere să revină acolo cu spectacole.

„Parisul este la fel de fermecător ca și anul trecut. Chiar și șobolanii care aleargă lângă turnul Eiffel nu reușesc să strice din peisaj", mărturisește, glumind, artista. „Ne-am plimbat pe străzile nocturne, dar luminoase a orașului, la hotel ne-am împrospătat cu vin moldovenesc, am meditat pentru concertul pe care îl vom susține de Ziua Femeii. Ne așteaptă multă lume importantă, sunt responsabilă și sigură că totul va ieși la cel mai înalt nivel, pentru că îi am lângă mine pe cei mai buni de-acasă- Alex Calancea, Petru Hăruță, Maric Oselschi, Sergiu Vatavu, Iurie Berdea", ne-a mai împărtășit Geta.

Artista va concerta astăzi într-un spectacol de 8 Martie, dedicat tuturor franțuzoaicelor, dar și moldovencelor de acolo. Ultima dată, Geta Burlacu a cântat în Franța acum un an de zile, împreună cu Ion Paladi.

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Cum a reușit Ucraina să schimbe cursul confruntării cu Rusia. „Suntem în război cu Rusia de 300 de ani. Mai putem rezista o vreme”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Pactul tacit care a adus Rusiei mii de luptători pentru războiul din Ucraina. Analist: „Putin nu duce lipsă de forță de luptă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”