Fuziunea MAE cu PL: consolidarea „partidei naţionale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Caşu

Sâmbăta trecută, portalul Ştirea Zilei anunţa iminenta fuziune a Mişcării Acţiunea Europeană cu Partidul Liberal. Unirea celor două formaţiuni politice se va efectua cel mai probabil până la alegerile locale din vara a.c. Este o veste bună şi promiţătoare pentru „partida naţională".

Nu mă refer aici numaidecât la PL. Nu cred că un partid, oricât de coerent şi perseverent ar susţine interesul naţional, poate să pretindă că e „unicul naţional".

Aduce a iz de partid unic, de epocă totalitară, care trebuie să revină trecutului şi nu-şi are loc în prezent şi viitor. „Partida naţională" este constituită din oameni care se regăsesc în mai fiecare partid cu o anumită pondere în societatea noastră.

Îmi vine greu să cred că la momentul actual sunt asemenea oameni şi în PCRM, dar trebuie să admitem că sunt şi acolo, dar s-au împotmolit în loialităţi, complicităţi şi interese meschine.

Să ne amintim de Ilie Vancea, fost ministru al învăţământului, originar din Leova, care într-un moment decisiv pentru istoria noastră recentă - acum aproape 10 ani - a îndrăznit să pună la îndoială linia oficială a partidului şi s-a solidarizat cu revendicările intelectualităţii şi societăţii civile. Probabil este cel mai răsunător caz de naţional-comunism din Moldova din stânga Prutului.

Mişcarea Acţiunea Europeană a fost fondată la congresul de constituire din 22 octombrie 2006. Atunci încă nu se profilase noul spectru politic.

Abia în 2007, prin victoria reprezentantului PL - Dorin Chirtoacă - la primăria Chişinăului, se anunţau schimbări în raportul de forţe care a şi fost confirmat la următoarele alegeri, parlamentare, din 2009. Cel mai mare scor înregistrat de MAE a fost cel din 28 noiembrie 2010 când a acumulat 1,22 la sută din sufragiile electoratului.

Era clar de la primul scrutin naţional la care a participat - în 5 aprilie 2009 când a înregistrat 1,01 % - că nu are viitor ca partid independent. Erau multe lucruri care trebuiau schimbate, pornind de la leadership până la mesajele care adeseori păreau împrumutate sută la sută de la defunctul PPCD (să ne amintim de lupta împotriva corupţiei care amintea multora de lozinca „mâinilor curate" ale roşchiştilor etc).

La Congresul al 3-lea al MAE din 24 ianuarie 2010, fostul preşedinte, fondator, al formaţiunii - profesorul Anatol Petrencu - a fost înlocuit cu Veaceslav Untilă, fost prim-vice-preşedinte al AMN. Acesta a fost de altfel şi primul preşedinte al PL, când s-a creat acest partid în 2002. Acum, într-un fel, cercul se închide pentru Untilă, care a migrat destul în acest răstimp şi până la urmă şi-a regăsit locul.

Cu venirea sa în PL, precum şi a unor personalităţi cunoscute ca publicistul Iurie Colesnic şi istoricul Anatol Petrencu, noua formaţiune de dreapta va avea numai de câştigat. Nu acelaşi lucru s-ar fi întâmplat dacă un alt partid înrudit după doctrină - PNL - ar fi decis să fuzioneze cu PL. Or, liderul PNL V. Pavlicenco, cred că poate strica imaginea Partidului Liberal şi poate să dea un prilej în plus PCRM să-şi mobilizeze electoratul său zombat.

Dar şi speriat de „unirea cu România", atunci când e vorba de fapt de integrarea europeană a Republicii Moldova, o viziune care capătă din ce în ce mai multă coerenţă şi în rândurile clasei politice şi a intelectualilor de frunte din România.

Aderarea PNL la PL ar fi în detrimentul acestuia din urmă, aşa cum şi cochetarea din când în când a PL-ului cu Noua Dreaptă, vehement unionistă şi cu unele elemente de sorginte legionară (cu un pedigriu totalitar şi antisemit), nu poate decât aduce deservicii uneia dintre cele mai importante formaţiuni a ceea ce numim generic „partida naţională".

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat