Fundaţia fondată de prima doamnă vine în ajutorul grădiniţelor din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

O sută de grădiniţe din ţară vor primi ajutor în acest an din partea Fundaţiei de binefacere ,„Din Suflet”, fondată de prima doamnă, Galina Dodon. În anul următor, fundaţia îşi propune să ajute alte 300 de grădiniţe, transmite IPN.

Membra Consiliului Fundaţiei Rita Manole a declarat în cadrul unu briefing de presă că în ultimul timp tot mai multe grădiniţe se adresează către Fundaţie după ajutor în diverse probleme.

„Anunţăm că lansăm astăzi o campanie naţională, care va dura câţiva ani, pentru a veni cu un suport pentru fiecare grădiniţă din ţară care solicită ajutorul nostru. Ne punem ca sarcină să oferim suport anul acesta la 100 grădiniţe, iar la anul – la circa 300. Astfel, încât să venim cu un suport pentru fiecare grădiniţă din ţară, pentru a rezolva una sau câteva probleme”, a spus Rita Manole.

Pentru ca instituţia preşcolară să beneficieze de ajutor din partea fundaţiei este nevoie ca administraţia să vină cu o adresare, coordonată cu părinţii copiilor cărora frecventează grădiniţa şi aprobată prin semnăturile acestora. Fiecare demers trebuie să aibă înscrise problemele cu care se confruntă. „Noi vom contacta solicitanţii şi vom rezolva una sau câteva probleme identificate”, a precizat Rita Manole.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor