Funcționari publici poligloți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 2014, cei care vor să fie funcționari publici trebuie să cunoască o limbă străină: engleza, franceza, germana, spaniola sau italiana. Cel puțin, asta prevede Clasificatorul unic al funcțiilor publice

Documentul, adoptat anul trecut, stabileşte denumirea titlurilor utilizate de autorităţile publice, descrierea generală a funcţiei şi cerinţele specifice minime pentru exercitarea acesteia. Printre cerinţele minime - cum ar fi experienţa profesională, certificarea în domeniul de activitate sau deprinderile de lucru la calculator - se numără, începând cu 1 ianuarie 2014 şi obligativitatea de a cunoaşte o limbă străină. Această prevedere îi vizează pe şefii de direcţii, consultanţi sau specialişti, care vor trebui să poată comunica într-o limbă străină, să înţeleagă documente scrise într-o altă limbă, dar şi să scrie texte.

„Legea nu e retroactivă şi se referă, în special, la viitorii funcţionari. Sperăm însă că şi cei care deja activează în serviciul public vor ţine cont de tendinţele timpului şi vor depune eforturi pentru a cunoaşte o limbă străină", explică Tamara Gheorghiţa, şefa Direcţiei politica de cadre a Cancelariei de Stat. Potrivit ei, Cancelaria examinează posibilitatea de a organiza programe de studii pentru funcţionarii publici, dar încă nu există o decizie. „Dacă tot vorbim de integrare europeană şi racordare la nişte standarde, cunoaşterea limbilor străine, stipulată de Clasificator, este una dintre căile de europenizare a administraţiei publice", adaugă Tamara Gheorghiţa.

„SUNTEM PREA BĂTRÂNI"

Funcţionarii publici au păreri împărţite. „Sunt de acord cu noile reglementări. Eu, bunăoară, ştiu engleza, franceza, rusa şi bulgara. Nu e greu să înveţi, trebuie doar să vrei. Când stăpâneşti limbile, te ajută foarte mult", spune Ludmila Catan, consultant principal în cadrul Cancelariei de Stat. La fel crede şi consultantul Ludmila Gherasimenco: „Deşi nu sunt la prima tinereţe, studiez intensiv engleza. Mergând la diferite şedinţe de lucru şi în deplasări, îmi dau seama că trebuie să cunoaştem engleza, dar şi franceza".

Sunt însă şi funcţionari care - mai în glumă, mai în serios - spun că sunt prea bătrâni pentru a merge la cursuri de limbi străine. „Cunosc rusa. E târziu să mai învăţ o altă limbă, nici timp nu am. Legea e bună pentru cei tineri...", afirmă Constantin Neaga, consultant principal la Direcţia administrare publică locală. Limba rusă este invocată şi de consultantul superior Maria Cugu: „Celelalte limbi trebuie să le ştie tineretul. Nu are rost să mai învăţ acum". ;

Profilul „noului" funcționar

Nivelurile de cunoaştere a unei limbi sunt descrise în Cadrul European de Cunoaştere a unei Limbi Străine (http://www.rapc.gov.md/md/matut/), iar conform Clasificatorului, acestea diferă de la o funcţie la alta. Dacă un consultant principal în cadrul autorităţilor publice autonome trebuie să înţeleagă texte simple, un şef adjunct de direcţie generală de nivel superior trebuie să înţeleagă texte complexe.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Bomba weekendului! Regele Charles și fratele lui, fostul Prinț Andrew, s-au aflat la Sandringham! S-au întâlnit sau nu?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!