Fratele unui deputat PLDM este autoritate criminală, acuză ex-directorul SIS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Securităţii, deputatul comunist Artur Reşetnicov, a sugerat că că fratele liberal-democratului Iurie Chiorescu este autoritate criminală. Replica a venit în contextul în care fracţiunea PCRM a solicitat repetat audierea procurorului general în plenul Parlamentului.

Comunişii au vrut să afle mai multe despre desfăşurarea anchetelor începând cu ziua de 7 aprilie 2009. Deputatul PLDM Iurie Chiorescu a spus că, dacă va veni, procurorul general va trebui să se expună şi despre răpirea lui Artur Reşetnicov din 2010.

„Domnule Chiorescu, la circ există nişte câinişori care ies în arendă şi îndeplinesc anumite exerciţii la comandă, iar apoi primesc bomboane, zăhărel sau alte dulciuri", i-a replicat Reşetnicov, indignat că este a doua oară când liberal-democratul pomeneşte despre misterioasa sa dispariţie.

„Am auzit despre existenţa unei autorităţi criminale care din întâmplare sau nu se numeşte Chiorescu. Lumea spune că e fratele dumneavoastră. Doar aşa îmi explic faptul că nu doriţi audierea procurorului general. Aş vrea să aflu biografia fratelui dumnevoastră", a mai spus comunistul.

Chiorescu a evitat să-i dea un răspuns, făcând trimitere la „dimensiunea morală". „Reşetnicov cere să vină procurorul general, iar când e vorba dumnealui îl sperie această intervenţie. Trebuie să cunoaştem adevărul", a comentat liberalul Valeriu Munteanu.

Nepotul lui Voronin, răpit şi bătut

Acum dou ani, chiar în ajunul alegerilor parlamentare, Artur Reşetnicov a ajuns la spital, declarând că a fost răpit în stradă, sechestrat şi torturat pentru a divulga informaţii compromiţătoare despre liderul PCRM, Vladimir Voronin. Oamenii legii au găsit mai multe nenoncordanţe atunci în acest dosar, verificând inclusiv versiunea că răpirea ar fi fost înscenată. Rezultatele anchetei nu au fost făcute publice.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%