FOTO EXCLUSIV Cum arată reşedinţa de lux a familiei Stati. Imagini din interior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul familiei Stati este construit din piatră albă de calcar

După ce am scris că familia milionarului Anatol Stati s-a mutat în casă nouă, un cititor ne-a trimis mai multe poze din timpul construcţiei castelului din suburbia Chişinăului.

Autorul mesajului trimis pe adresa redacţiei „Adevărul Moldova“ susţine că a lucrat o perioadă la construcţia palatului amplasat în apropiere de satul Truşeni. Din descrierile care însoţesc fotografiile rezultă că familia Stati are o veritabilă reşedinţă regală.

Astfel, la subsolul castelului din piatră albă a fost amenajat un adevărat centru spa, cu un bazin mare înfrumuseţat cu mozaic, saună, hammam (baie turcească) şi instalaţii de hidromasaj. Tot aici se află spălătoria şi o bucătărie profesională, echipată cu mobilă şi tehnică din oţel inoxidabil, care este legată cu un lift montcharge de sufrageria de la parter. De asemenea, există şi o parcare subterană.

FOTO: Bucătăria de la subsol a fost echipată de o companie românească

În holul imens de la parter poate fi văzut un şemineu cu blazonul familiei Stati şi scara din lemn ce duce la etajele următoare, unde fiecare membru are câte un dormitor, inclusiv copiii şi nepoţii milionarului. Fiecare dormitor are baie. Unul dintre cele mai mari îi aparţine fiului său, Gabriel Stati. Pe fiecare etaj este amenajată câte o bucătărie mică.

FOTO: Şemineul cu blazonul familiei Stati

Budoarul Larisei Stati este legat printr-o cameră de baie de dormitorul conjugal, care, la rândul său, are o baie cu cabină de duş şi o cadă mare, în care apa curge din gura unui leu de marmură. De altfel, toată marmura cu care este placată casa şi lemnul au fost aduse din Italia şi instalate de meşteri italieni. Se zvoneşte că şi proiectul clădirii este făcut de mâna unui arhitect italian.

FOTO: Toate băile şi veceurile din casă sunt placate cu marmură italiană

FOTO: Tavan din lemn italian

Ultimul etaj este rezervat bărbaţilor. Acolo se află sala de biliard, armăria, camera de trabucuri (cigar room) şi cea de narghilea. Într-un turn, unde ajungi doar cu liftul, este biroul lui Gabriel Stati.

FOTO: Unul din turnurile castelului

În faţa palatului a fost construit un havuz, iar teritoriul adiacent este decorat cu grădini, bazine exterioare, un lac artificial şi un râuleţ, un teren de sport.

FOTO: Havuzul de la intrarea centrală, aleile, bazinele şi lacul din curte. Vederi de sus

 FOTO:  Un râuleţ curge pe lângă castel

  FOTO: Scările şi aleile sunt decorate cu flori, arbuşti şi copaci pitici

Pe aceeaşi moşie se mai găsesc câteva edificii, printre care şi o baie cu două nivele, din bârne de lemn, cu cameră de odihnă, saună, hammam, bazin, sală de biliard şi terasă cu jacuzzi afară.

FOTO: Camera de odihnă din baie

De asemenea, sunt amenajate locuinţe pentru personal. Gospodăria mai include grădina, livada, crescătoria de vite, oi, porci şi cai, proprietarii numind-o „rancho“.  

FOTO: În plan îndepărtat se vede terenul de sport, unde se joacă tenis, fotbal şi baschet

FOTO: Locuinţele pentru servitori

Ce spun datele oficiale

Potrivit datelor întreperinderii de stat Cadastru, palatul este ridicat pe un teren de 1,55 hectare în extravilanul comunei Truşeni şi este înregistrat pe firma Villa Demetra, una dintre afacerile familiei Stati. Imobilul principal, construit din piatră de calcar şi acoperit cu tablă de oţel zincat, are o suprafaţă de 782 metri pătraţi şi este estimat la o valoare de circa 10 milioane de lei. Al doilea imobil are 463 metri pătraţi şi o valoare de 1,8 milioane de lei. Pe teren a mai fost ridicată o baie de 228 metri pătraţi, o bucătărie de vară de 84 metri şi un sarai de 31 de metri pătraţi. De asemenea, firma Villa Demetra arendează 77,1 hectare de pădure de la agenţia de stat Moldsilva „în scop de recreere“.

Presa a scris în repetate rânduri că Anatol Stati, preşedintele grupului Ascom, ar fi cel mai bogat om din Republica Moldova. Despre averea lui circulă multe legende, care o situează între 500 de milioane şi 2 miliarde de dolari. O estimare în stilul Forbes nu a fost, însă, efectuată niciodată.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi