Fostul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova îl dă în judecată pe Radu F. Alexandru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Moşanu, preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova în anii 1990-1993 susţine că declarațiile vicepreședintelui PDL, Radu F. Alexandru, sunt insinuări şi calomnii la adresa sa pentru care îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în judecată pe autor.

"Am descoperit, o declarație a vicepreşedintelui PDL, Radu F. Alexandru, care, din evidente raţiuni electorale, a încercat să o discrediteze pe nora mea, Nadia Moşanu, recurgând la o minciună grosolană, potrivit căreia subsemnatul aş fi fost „identificat şi publicat" pe aşa-zisa listă Şandrovski a agenţilor KGB din Republica Moldova. Această listă, dovedită prin argumente clare și concludente drept un fals grosolan, a fost confecţionată și lansată, în 2006, de către forțele politice care se opun cu înverşunare actualului curs pro-european al Republicii Moldova.

Sunt profund dezamăgit de lansarea în spațiul public românesc a unor astfel de insinuări şi calomnii la adresa mea. La întrebările retorice ale politicianului menționat, apreciez că cele mai înalte distincţii, care mi-au fost acordate de către ultimii doi preşedinţi ai Republicii Moldova pentru promovarea românismului în Basarabia, ar trebui să fie o „garanție de onestitate" suficientă.
Îmi rezerv dreptul de a-l acționa în judecată pentru calomnie pe autorul declaraţiei", precizează într-o declaraţie pentru presă, profesorul universitar Alexandru Moşanu, membru de onoare al Academiei Române a difuzat o declaraţie.

Aminitim că vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a cerut, vineri, în numele ARD, ministrului de Externe Titus Corlăţean, să prezinte public datele profesionale ale directorilor ICR Kiev şi ICR Moscova, afirmând că pe site-ul Institutului Cultural Român nu au fost prezentate decât numirile Nadiei Moşanu şi a Florinei Mohanu la şefia celor două filiale ale ICR.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați