Formula moldovenilor pentru topit nămeţii: 70% nisip şi restul sare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au îmbunătăţit standardele sovietice, inventând o nouă formulă de curăţare a şoselelor. Chiar dacă nisipul erodează carosabilul, şefii de la Transporturi spun că n-avem bani pentru soluţii ca-n Vest

În prima zi de iarnă veritabilă din acest an au fost împrăştiate pe drumurile naţionale circa 5.000 de tone de material antiderapant. Chiar dacă ninsorile vor continua, iar zăpada va acoperi toată ţara, autorităţile ne asigură că sunt pregătite să intervină.

După intemperiile din iarna trecută, şefii de la Transporturi au majorat bugetul pentru antiderapant de la 80 de milioane de lei la 110. „De când suntem la guvernare, am majorat cantitatea anuală de sare. În 2009 erau 2.800 de tone, iar în acest an avem procurate 30.000 de tone. O amestecăm cu nisip. Conform normelor sovietice, amestecul era de 7% la 93%. Noi am introdus proporţia de 30% sare la 70% nisip, pentru temperaturi de până la -7 grade, şi 50% la 50% când este mai frig. În unele cazuri, folosim sare curată“, ne-a explicat viceministrul Transporturilor Boris Gherasim.

„Cu timpul vom trece la sare curată“

Potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor, pentru 2014 au fost contractate cinci companii, două dintre care importă sare din Ucraina şi Belarus, iar trei furnizează nisip autohton. Cele 80.000 de tone de material antiderapant este distribuit la 39 de staţii din ţară. „Cu câţiva ani în urmă, un agent economic a adus chiar sare de mare, din Arabia Saudită. Licitaţiile se fac pe zone. Cu timpul vom trece la sare curată şi vom avea nevoie de peste 100.000 de tone de material“, este optimist Gherasim.

Totodată, autorităţile spun că au pregătite 470 de unităţi de tehnică specială, gata oricând să intervină. „E vorba de maşini pentru distribuirea antiderapantului, autogredere, excavatoare, tractoare şi încărcătoare. Toate sunt în stare bună. În caz că ninge abundent, apelăm şi la cele 130 de maşini contractate suplimentar“, afirmă viceministrul.

Municipalitatea Chişinăului a cumpărat în acest an patru autospeciale pentru deszăpezirea arterelor centrale din oraş şi din suburbii. Maşinile Kamaz sunt multifuncţionale, dotate cu lopeţi şi perii, iar costul acestora a fost de 5,2 milioane de lei. În total, primăria dispune de 91 de autospeciale. „Pentru a interveni concomitent la curăţarea străzilor şi împrăştierea materialului antiderapant este nevoie de un număr de două ori mai mare de maşini“, a menţionat edilul Dorin Chirtoacă.

Cum se face în Europa

În ţările din Vest sunt larg răspândite panourile parazăpezi, montate de-a lungul drumurilor şi care protejează carosabilul de zăpada viscolită. Acestea sunt confecţionate din lamele din material plastic special, rezistent la presiunea mormanelor de nea. Totodată, europenii aplică sub formă de antiderapant clorură de sodiu în formă lichidă, îmbunătăţită cu aditivi. Substanţa „topeşte“ zăpada sau poleiul format pe străzi, este mai puţin coroziv decât sarea ori nisipul şi împiedică depunerea zăpezii timp de câteva ore. „E o altă tehnologie, de ultimă oră, pe care noi nu o putem folosi. Sarea lichidă e costisitoare, poate fi păstrată un timp scurt şi necesită utilaj special“, mai susţine viceministrul Transporturilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco