Forfotă şi aglomeraţie de 1 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1 septembrie

Cu papioane, funde albe, rochii alese, costume de firmă şi flori elevii au pornit spre şcoală, aceştia au făcut coadă la florării. Elevii spun că sunt gata să înceapă un nou an de studii, iar pe profesori îi roagă să fie mai indulgenţi.

„Am citi multe cărţi în vacanţă şi abia aştept să-mi revăd colegii şi profesorii“, spune Cotelea Carolina, elevă în clasa a cincea la un liceu din capitală. La fel de entuziasmaţi dar puţin mai somnoroşi sunt şi colegii mai mari care spun că le va lua ceva timp să se treacă la noul program cu treziri matinale, ore, teme pentru acasă şi evaluări.

„Mi-a fost foarte dor de colegi şi de profesori. Este bine că începe şcoala, dar îmi va fi cam greu să mă trezesc dimineaţa“, menţionează Cristian Zubco, care spune că a cumpărat o floare de cameră pentru diriginta sa.

La fel de emoţionaţi sunt şi părinţii elevilor care de mâine vor umple holurile şcolilor. „Am mari emoţii pentru fata mea. Îi doresc mult succes şi să înveţe cât mai bine“, declară Aurel, care are o elevă în clasa a cincea. După ce-şi vor revedea colegii şi profesorii, elevii vor avea un program special. „Vom merge să depunem flori la bustul lui Adrian Păunescu, iar mai apoi vom merge la Salonul Internaţional de carte", explică Sergiu Orehovschii, profesor de limba română la liceul „Spiru Haret".

Potrivit Ministerului Educaţiei, primul clopoţel va răsuna în 1.480 de şcoli din ţară pentru peste 380 de mii de copii.

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort