FMI a aprobat Acordul cu Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fondul Monetar International FMI FOTO Shutterstock

Consiliul de directori executivi al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat solicitarea autorităţilor Republicii Moldova privind susţinerea programului de reforme economice prin Mecanismul extins de creditare (ECF) şi Mecanismul de finanţare extinsă (EFF). În urma aprobării solicitării, vor fi debursate circa 84,4 milioane de dolari SUA.

Suma totală a debursărilor în cadrul programului pe o durată de 40 de luni, încheiat cu Republica Moldova, va constitui circa 590,6 milioane de dolari SUA, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al FMI, în urma discuţiilor din cadrul Consiliului de directori executivi, Kenji Okamura, director adjunct al FMI şi preşedinte în exerciţiu al şedinţei, a declarat că autorităţile Moldovei au atins progrese demne de laudă în reabilitarea sectorului bancar şi consolidarea stabilităţii macrofinanciare. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19, seceta din anul 2020 şi creşterea continuă a preţurilor globale la resursele energetice au încetinit activitatea economică, intensificând riscurile de reducere a creşterii economice şi au complicat elaborarea politicilor. Programul susţinut de FMI urmăreşte redresarea post pandemică, vine să satisfacă nevoile stringente de dezvoltare şi să consolideze cadrul instituţional şi cadrul de guvernanţă ale Republicii Moldova.

Autorităţile au reacţionat rapid pentru a atenua impactul macroeconomic negativ al şocurilor, concentrându-se pe politici necesare pentru susţinerea sistemului de sănătate, programelor de asistenţă socială şi activităţii de afaceri. Cu toate acestea, pentru a susţine redresarea sunt necesare politici consistente, inclusiv menţinerea unei poziţii bugetar-fiscale pe termen scurt care să echilibreze cu grijă asistenţa socială bine ţintită şi cheltuielile pentru dezvoltare, a spus oficialul FMI.

Reformele recente implementate de Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi susţinute de FMI s-au dovedit vitale pentru menţinerea stabilităţii macrofinanciare în timpul crizei. Pe viitor, autorităţile trebuie să-şi continue eforturile de sporire a credibilităţii şi eficacităţii politicilor BNM, de consolidare a cadrului de supraveghere a sectorului financiar, cadrului de gestionare a crizelor financiare şi cadrului de politici macro-prudenţiale, precum şi de consolidare a guvernanţei, transparenţei şi responsabilităţii BNM. Asigurarea independenţei BNM rămâne o precondiţie critică pentru asigurarea eficacităţii şi credibilităţii instituţiei.

În ceea ce priveşte politica bugetar-fiscală, pentru a avea o executare mai bună a bugetului şi în vederea promovării unei politici bugetar-fiscale mai receptive şi cu un impact mai mare, va fi vital de asigurat o mobilizare mai bună a veniturilor pe intern, o eficienţă mai mare a cheltuielilor publice, eliminarea fermă a riscurilor bugetare generate de întreprinderile de stat şi continuarea eforturilor de sporire a calităţii şi transparenţei bugetului.

FMI se aşteaptă ca măsurile propuse – cu condiţia că vor fi ordonate în mod corespunzător şi implementate cu fermitate – să producă rezultate serioase pe termen mediu, deblocând potenţialul economic nevalorificat al Moldovei şi accelerând convergenţa veniturilor din ţară cu cele din alte state europene comparabile.

Consiliul de directori executivi al FMI a aprobat şi raportul privind consultările cu Republica Moldova prevăzute de articolul IV al Statutului FMI pentru anul 2021.

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început