Financial Times: Republica Moldova solicită ajutorul UE după ce Gazpromul reduce livrările de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Moldova solicită ajutorul UE după ce Gazpromul reduce livrările de gaze”, titrează Financial Times, cea mai respectabilă publicaţie de jurnalism financiar şi analize economice din lume, notează IPN.

Fostul stat sovietic cu 2,6 milioane de populaţie, scrie FT, este în cautarea unui acord de furnizare a gazelor prin România pentru a suplini cantităţile lipsă şi a atenua creşterea preţurilor după ce luna trecută a expirat un contract de furnizare a gazelor.

Oficialii moldoveni nu sunt de acord cu noile condiţii ale Gazprom care solicită un preţ semnificativ mai mare decât până în prezent. Livrările în Moldova au scăzut cu aproximativ o treime, în timp ce preţurile au crescut de la 550 dolari pentru o mie de metri cubi luna trecută la 790 dolari luna aceasta - de aproape cinci ori mai mult decât media plătită de ţară anul trecut.

Preţurile „nu sunt justificate şi nu sunt realiste pentru Moldova”, a declarat luni vicepremierul Andrei Spînu. El a spus că Moldova negociază cu Gazprom un nou contract, dar explorează şi „modalităţi alternative de furnizare a gazului” din Rusia, România, Ucraina şi alte ţări ale UE.

Ziarul dă de înţeles că problemele se datorează faptului că „Moldova, prinsă într-o luptă pentru influenţă între Moscova şi Occident, a ales anul trecut un preşedinte pro-UE, iar partidul Maiei Sandu a obţinut o victorie sigură la alegerile parlamentare din iulie curent. Pentru a-şi confirma supoziţiile, FT face referinţă la serviciul de informaţii de piaţă ICIS (Independent Commodity Intelligence Services), o companie internaţioanlă de expertiză, care atestă că „volumele de gaze sunt foarte mici pentru o companie de talia Gazprom, dar semnificative pentru Moldova. Cea mai plauzibilă explicaţie este că Republica Moldova are un preşedinte şi un guvern pro-UE, iar Rusia se foloseşte de situaţie pentru a face presiuni asupra ţării”, scrie FT.

Lipsa vine în timp ce Europa se luptă cu preţurile crescute la gaz, provocate de cererea puternică la nivel global şi de refuzul Gazprom de a face livrări suplimentare pe piaţa europeană, dincolo de cele garantate prin contracte pe termen lung.

În context, FT aminteşte că Moldova a supraapreciat dependenţa sa de Moscova, inclusiv bazându-se pe o singură conductă de gaz din Rusia prin Ucraina, iar o conexiune cu România va începe să funcţioneze anul acesta după ce recent au fost finalizate lucrările de construcţie. De asemenea, sursa scrie că Moscova a impus în mod regulat embargouri comerciale exporturilor moldoveneşti, în special, vinului, în timp ce trupele ruseşti constituie, de facto, garanţia de securitate pentru Transnistria, o formaţiune statală separatistă nerecunoscută, la graniţa de est a ţării cu Ucraina.

Referindu-se la efortul occidental de a debloca situaţia, publicaţia spune că Agenţia Internaţională pentru Energie consideră că Rusia ar putea trimite cu 15% mai mult gaz în Europa pentru a ajuta la scăderea preţurilor. Dar ambasadorul Rusiei la UE a declarat pentru FT că modalitatea cea bună de a evita şocurile de aprovizionare cu gaz în Europa este de a repara relaţiile cu Moscova, negând totodată că Gazprom a avut vreun rol în actuala criză.

Mai mult, responsabili de la ICIS au declarat că Ucraina a propus Gazpromului capacităţi tehnice de a transporta gazul în Moldova. „Moldovenii afirmă pe bună dreptate că există o mulţime de posibilităţi pentru ca Gazpromul să le furnizeze în întregime volumele de gaze”, au afirmat experţii pentru FT.

Publicaţia notează că a solicitat un comentariu de la Gazprom, dar gigantul energetic nu răspuns cererii.

Citeşte mai mult: https://www.ipn.md/ro/financial-times-moldova-solicita-ajutorul-ue-dupa-ce-gazpromul-7978_1085020.html#ixzz799XUP6Bp
Follow us: @IPN_News_Agency on Twitter | ipn.md on Facebook

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție