Feroviarii din R. Moldova au ieşit la proteste ca să-şi ceară salariile: „E genocid”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Reprezentanţi ai salariaţilor întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” au protestat astăzi, 4 martie, în faţa Parlamentului şi Preşedinţiei, cerând achitarea restanţelor salariale, din noiembrie 2020, dar şi demisia conducerii întreprinderii şi transferarea cotizaţiilor sindicale pe conturile sindicatelor. Printre revendicări este şi majorarea salariilor, transmite IPN.

Protestatarii, care au venit din diferite regiuni ale ţării, s-au plâns că nu au cu ce să îşi întreţină familiile, pentru că nu au leafă de mai multe luni. Şi aceasta, în timp ce trenurile circulă. Ei spun că venituri la întreprindere ar fi, dacă banii nu ar ajunge la firmele create pe lângă CFM. Angajaţii se plâng că se duc flămânzi la muncă şi îşi trimit copiii flămânzi la şcoală. Unii dintre ei spun că sunt nevoiţi să lucreze 16-18 ore din 24. Nu pleacă de la Cale Ferată pentru că nu au alt loc de muncă.

„Ne-a ajuns cuţitul la os, e genocid”, a spus preşedintele Federaţiei Sindicale a Feroviarilor, Ion Zaporojan. „În ultimii 11 ani, m-am adresat cu problema restanţelor salariale fostului preşedinte al ţării, Parlamentului, Guvernului, dar au fost doar vorbe. I-am cerut fostului preşedintre al ţării, Igor Dodon, să nu mai fie făcute experimente la CFM”, a menţionat sindicalistul.

Oleg Lipskii, deputat din partea Partidului Socialiştilor,  le-a spus protestatarilor că, acum o săptămână, a fost creată o comisie care examinează situaţia de la CFM. Dar fără un guvern funcţional, problema restanţelor salariale nu poate fi soluţionată.

Protestatarii au cerut ca problema restanţelor salariale la CFM să fie abordată astăzi, 4 martie, la şedinţa Parlamentului.

Alexandru Slusari, deputat din partea Platformei „Demnitate şi Adevăr”, le-a comunicat manifestanţilor că, în octombrie 2020, s-a adresat fostului premier Ion Chicu cu solicitarea să se implice în soluţionarea problemelor de la CFM. Deputatul a menţionat că primeşte zilnic sute de mesaje de la angajaţi ai CFM, care se plâng că se duc flămânzi la muncă, pentru că nu îşi primesc lefurile la timp. În opinia lui Slusari, e nevoie de implementarea unui plan anticriză, dar şi de schimbarea conducerii Căii Ferate.

Prezent la proteste, Petru Chiriac, vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, a spus că este alături de feroviari şi este de acord să fie membru al comisiei care va examina situaţia de la CFM. Chiriac a subliniat că „în Republica Moldova sunt mule legi, dar ele nu lucrează în favoarea oamenilor care muncesc”.

Cerinţele feroviarilor protestatari urmează a fi adresate astăzi preşedintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, Inspectoratului de Stat al Muncii, Agenţiei pentru Servicii Publice,

La CFM activează în jur de 7 000 de salariaţi, iar leafa medie la întreprindere este de 4000 mii de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"