Fermierii ameninţă că invadează Chişinăul dacă nu îşi primesc subvenţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii Agricoli din raionul Căuşeni vor protesta la Chişinău, începând cu data de 20 august, dacă nu vor primi banii pentru subvenţiile din anul 2014. Aceştia vor bloca activitatea Ministerului Finanţelor.

O decizie în acest sens a foat luată la şedinţa lărgită a Consiliului Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Căuşeni, membră a „UniAgroProtect”. 

„UniAgroProtect” susţine poziţia fermierilor din Căuşeni. Credem că şi celelalte organizaţii se vor alătura la această acţiune. Această bătaie de joc este absolut insuportabilă. Ni s-a promis iniţial că datoriile la subvenţii vor fi achitate până la finele lunii iunie, dar nu s-a realizat. Am primit o altă promisune precum că aceste datorii vor fi plătite până la 31 iulie. Din nou ne-au minţit. În prezent din suma datoriilor de 221 mln lei a fost achitat mai puţin de peste 60 mln lei. Fermierii aşteaptă banii mai mult de un an. Penalitatea la aceste sume pentru stat nu se calculează”, a delcarat Alexandru Slusari, preşedintele „UniAgroProtect”. 

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete