Femeia cu cinci copii, condamnată la închisoare pentru că nu a reuşit să întoarcă un credit, a fost graţiată de Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Ursachi, mama a cinci copii condamnată la şanse ani de detenţie

Preşedintele Maia Sandu a graţiat-o pe Natalia Ursachi, mamă a cinci copii, condamnată de Curtea de Apel Bălţi la 6 ani de închisoare după ce n-a reuşit să restituie un credit. Decretul a fost semnat luni, 13 decembrie, transmite IPN.

„Se graţiază condamnata Ursachi Natalia Nicolae, născută în 1989, condamnată la 25 februarie 2020, de către Curtea de Apel Bălţi, liberând-o de pedeapsă, cu perioada de probaţiune, în partea neexecutată a pedepsei stabilite. Prezentul decret intră in vigoare la data semnării”, se arată în decret.

Anterior, Comisia pentru problemele graţierii persoanelor condamnate, pe lângă Preşedinţia Republicii Moldova, a considerat inoportună recomandarea de a o graţia pe Natalia Ursachi, pentru că dosarul depus nu întrunea condiţia recuperării prejudiciului material cauzat.

La mijlocul lunii trecute, avocatul Nataliei Ursachi şi familia condamnatei au avut o întrevedere cu preşedinta Maia Sandu, în timpul căreia avocatul i-a cerut şefei statului să-şi revizuiască decizia în privinţa mamei cu cinci copii. După întâlnire, preşedinta a luat decizia să discute cu membrii Comisiei pentru problemele graţierii persoanelor condamnate pentru a examina suplimentar subiectul.

Natalia Ursachi a fost condamnată iniţial la 8 ani de puşcărie. În urma contestării pedepsei de către avocatul femeii, Curtea de Apel Bălţi a redus sancţiunea la 6 ani de puşcărie. Femeia creştea singură 5 ani copii, care acum au rămas în grija bunicii.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente