Farit Muhametşin, avertizat de MAE să nu participe la manifestaţiile din Transnistria: Astfel de acţiuni pot prejudicia relaţiile moldo-ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Farit Muhametşin, a fost convocat miercuri, 26 iulie, la Ministerul Afacerilor Externe, pentru a i se transmite că intenţia delegaţiei ruse de a participa la manifestaţiile din Transnistria cu ocazia aniversării a 25 de ani de la începutul operaţiunii de menţinere a păcii este inoportună.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, ambasadorului rus, în particular, i s-a atras atenţia repetat asupra inoportunităţii organizării în mod unilateral a unor manifestaţii consacrate acestei aniversări, cu participarea artiştilor şi delegaţiilor oficiale din Federaţia Rusă, invocându-se în acest sens faptul că astfel de acţiuni pot prejudicia relaţiile moldo-ruse. Or, Chişinăul îşi doreşte ca aceste relaţii să fie prieteneşti, de încredere şi respect reciproc.

În acelaşi context, au fost invocate şi numeroasele demersuri ale autorităţilor moldoveneşti privind transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii de pe Nistru, care demult şi-a îndeplinit sarcinile, într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional, având ferma convingere că aceasta va contribui la întărirea încrederii şi la crearea unei atmosfere favorabile pentru procesul de reglementare politică a conflictului transnistrean.

Amintim că Igor Dodon şi vicepremierul Rusiei, Dmitrii Rogozin, alături de o delegaţie de la Moscova vor participa săptămâna aceasta, în stânga Nistrului, la un eveniment dedicat aniversării a 25 de ani de la desfăşurarea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru. 

Preşedintele Republicii Moldova a declarat că va oferi distincţii de stat militarilor din Transnistria, dar şi cleor din Federaţia Rusă, fapt ce a stârnit un val de critici la Chişinău.

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese