Experţi germani: Exporturile spre UE vor continua să crească cu suportul DCFTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă, simbol

Exporturile către Uniunea Europeană vor creşte în continuare cu suportul Acordului de Comerţ Liber (DCFTA), susţinând dezvoltarea economică a Republicii Moldova. De această părere este Ricardo Giucci, liderul Echipei Economice Germane în Moldova, care a realizat un studiu despre „Impactul Acordului de Comerţ Liber asupra comerţului din Republica Moldova, inclusiv rolul investiţiilor străine directe în economia Republicii Moldova”.

Pe această cale, autorităţile ţării sunt îndemnate să continue implementarea Acordului de Comerţ Liber cu UE, transmite IPN

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, studiul prezentat de experţii germani relevă o reorientare clară a exporturilor Republicii Moldova către UE. 

Astfel, dacă în 2015, primul an de implementare a Acordului de Comerţ Liber cu UE, exporturile către UE au scăzut cu circa 2%, în 2016 exporturile s-au recuperat pe deplin, înregistrând o creştere de peste 9%. 

Totodată, potrivit statisticilor oficiale, în 2016, exporturile către UE constituiau circa 2/3 din total, prevalând bunurile, însă şi serviciile au avut un rol important. Produsele legumicole, produsele alimentare fabricate, textilele, maşinile şi echipamentul reprezintă peste 70% din totalul exporturilor de bunuri. La capitolul exporturi de servicii sunt remarcate trei sectoare: transporturi, călătorii şi servicii de comunicaţii.

În acest context, experţii germani au subliniat că implementarea Acordului de Comerţ Liber este un proces continuu de armonizare cu normele UE, care ar putea dura până la zece ani. 

În timpul acestui proces de lungă durată, vor apărea factori adiţionali ce vor contribui la exporturi mai mari către UE. Este vorba de costuri mai joase pentru companiile moldoveneşti, acces mai larg pe piaţa europeană în special pentru produsele alimentare, atragerea investiţiilor reale în Republica Moldova.

Mai multe pentru tine:
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%