Expert-Grup: Situaţia financiară a sistemului bancar moldovenesc continuă să se menţină robustă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul lunii aprilie a anului curent, situaţia financiară a sistemului bancar continuă să se menţină robustă, principalii indicatori prudenţiali înregistrând valori ridicate atât la nivel agregat, cât şi la nivel individual. Concluziile aparţin experţilor Centrului analitic independent Expert-Grup, care prezintă clasamentul performanţei bancare, la sfârşitul lunii aprilie, transmite IPN.

Topul este condus de trei bănci: BC Moldova-Agroindbank (MAIB), urmată BC Mobiasbancă şi BC Moldindconbank (MICB). De asemenea, pe fundalul unor performanţe sporite, alte două bănci, BC ProCreditBank şi  BC BCR Chişinău, înregistrează un avans consistent faţă de lunile precedente.

Experţii menţionează că suficienţa capitalului ponderat la risc rămâne la un nivel de peste 30% pe întreg sectorul bancar. Lichiditatea băncilor rămâne mult peste limitele reglementate, dar şi cele recomandate de practica bancară, fapt ce amplifică apariţia unor costuri de oportunitate din ce în ce mai mari. Cu toate acestea, băncile continuă acumularea constantă de profit în baza unei marje bancare consistente, a unor diferenţe pozitive de curs valutar şi utilizarea activă a instrumentelor de politică monetară (în special Certificatele Băncii Naţionale).

Astfel, în primele patru luni ale anului 2018, profitul acumulat de bănci se cifrează la circa 555,4 milioane de lei, fiind influenţat negativ de pierderile calculate de o singură bancă (BC Eximbank – 118 milioane de lei urmare procesului de restructurare a activelor şi preluare de către noii acţionari).

Activitatea de creditare înregistrează o uşoară dinamizare în direcţia atât a creditelor noi acordate, cât şi a stocului total de credite. Susţinute de un volum din ce în ce mai mare de credite de consum caracteristice persoanelor fizice, la sfârşitul lunii aprilie 2018 stocul total de credite înregistrează valoarea de 32,5 miliarde de lei, cu circa 200 de milioane de lei mai mult decât în luna martie. Totodată, stocul de credite acordate persoanelor fizice pentru procurarea/construcţia imobilului înregistrează o creştere de aproximativ 80 de milioane de lei, aducând în prim-plan, cel mai probabil, primele rezultate ale programului „Prima casă”.

Experţii mai menţionează că indicatorii specifici calităţii portofoliului de credite continuă să se amelioreze, iar gradul de acoperire cu provizioane continuă să rămână adecvat. Urmare creşterii stocului de credite acordate şi reducerii volumului de credite neperformante, ponderea celor din urmă înregistrează la sfârşitul lunii aprilie valoarea medie de 15,6%, oscilând în limitele 4 şi 35%.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort