Ex-preşedintele AŞM Gheorghe Duca riscă până la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Anticorupţie anunţă că a finalizat urmărirea penală şi a transmis instanţei de judecată cauza penală în privinţa ex-preşedintelui Academiei de Ştiinţe din Moldova (AŞM) Gheorghe Duca şi soţiei acestuia, fost rector al Universităţii Academiei de Ştiinţe.

Procurorii îi acuză pe cei doi soţi de exces de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, acţiuni săvârşite în perioada 1 ianuarie 2011 - 30 iunie 2016.

Temei pentru începerea urmăririi penale a servit sesizarea unui angajat al Academiei de Ştiinţe, precum şi rezultatele inspectării financiare tematice.

Conform materialelor cauzei, soţii învinuiţi, deţinând funcţii de conducere în cadrul Academiei de Ştiinţe şi respectiv Universităţii acesteia, având atribuţii de gestionare a finanţelor şi contabilităţii, au comis un şir de încălcări, care au prejuduciat bugetul de stat cu suma de 929.536,67 lei.

Acţionând în comun, în calitate de conducători ai instituţiilor, prin cumul - cercetători ştiinţifici, şi-au atribuit în mod ilicit salarii mai mari pentru activităţile de administrare şi cercetare desfăşurate, decât zilele efectiv lucrate, precum şi prime şi sporuri nejustificate, aflându-se frecvent în deplasări de serviciu peste hotarele ţării şi concedii de recuperare, fapt neindicat în tabelele de pontaj.

Pe durata anchetei, în privinţa învinuiţilor a fost dispusă măsura preventivă de obligare de a nu părăsi ţara, la moment nefiindu-le aplicată vreo măsură preventivă. Pe casa de locuit a acestora, procurorul a aplicat sechestru, fiind înaintată şi o acţiune civilă în vederea reparării prejudiciului cauzat.

Dacă instanţa îi va găsi vinovaţi, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile statului, aceştia riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 2 la 5 ani.

Gheorghe Duca a anunţat în noiembrie 2018 că se retrage din funcţia de preşedinte al Academiei de Ştiinţe din motive de sănătate. El susţine că procesul penal referitor la salariile familiei sale a fost recent reactualizat, fapt ce-i ridică tensiunea şi glicemia.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele