Emisarul Kremlinului Dmitri Rogozin insistă: vin în Moldova pentru a deschide consulate rusești în Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin la Chișinău, în aprilie 2012

Reprezentantul special pentru Transnistria al președintelui Rusiei, vicepremierul Dmitri Rogozin spune că scopul principal al vizitei pe care urmează să o facă în Moldova la mijlocul lui noiembrie este să obțină acordul pentru deschiderea a două consulate ruse în regiunea transnistreană.

„Voi insista. Este poziția mea principială. Dacă voi merge în Moldova, apoi numai pentru a aborda problema creării acestor consulate", a declarat Rogozin, citat de agenția de presă rusă RIA Novosti.

Vicepremierul a respins informațiile apărute în presa rusească privind anularea vizitei programate pentru 16/17 noiembrie.

Comentând poziția Chișinăului oficial, care nu agrează deschiderea celor două consulate pe motiv că asta ar însemna recunoașterea independenței Transnistriei, trimisul lui Putin a spus că Rusia respectă integritatea teritorială a RepubliciiMoldova, dar insistă să despchidă reprezentanțe diplomatice în două localități unde locuiesc cei mai mulți cetățeni ruși: Tiraspol și Bălți. „Consulatul nu înseamnă ambasadă, amabasada noastră este la Chișinău", a argumentat Rogozin.

Rogozin, la „preşedintele" Şevciuk via Chişinău

Rusia deschide consulat la Tiraspol

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin: „Dacă Moldova se va cununa civil cu România, situația se va schimba și vor fi consecințe"

Vicepremierul rus a amintit, de asemenea, că între Rusia și Moldova există neînțelegeri legate de Pachetul Energetic III al UE, precum și cu privire la problema gazelor. „Noi considerăm că ei ne datorează bani. Dacă Transnistria este parte a Moldovei, atunci datoria pentru gaze este comună. Ei (oficialii de la Chișinău) spun însă că nu e așa", a mrnționat Dmitri Rogozin.

Kommersant: „Un război al gazelor dintre Republica Moldova și Federația Rusă este iminent"

Oficialul rus va vizita Moldova pe 16-17 noiembrie. În prima zi Rogozin va participa la ședința comisiei interguvernamentale pentru cooperare comercial-economică, se va întâlni cu reprezentanții forumului economic moldo-rus, iar a doua zi va fi la Tiraspol.

Zilele trecute, publicația Kommersant scria că vizita lui Dmitri Rogozin în Moldova ar putea fi anulată din cauza unor neînțelegeri dintre Chișinău și Tiraspol.

Ce spun experţii de la Bucureşti şi Chişinău despre un radar antirachetă în stânga Nistrului

FOTO Emisarul Rusiei în regiunea transnistreană ironizează pe seama Bucureştiului

Dmitri Rogozin a luptat cu arma în mână în Transnistria

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani