Elevii vor studia abecedarul religiei după Anul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abecedarul religiei pentru elevii claselor primare

50 de mii de manuale de religie vor fi transmise şcolilor unde se învaţă religia opţional până la sfârşitul săptămânii. Elevi claselor întâia şi a doua, cărora le sunt destinate, vor începe să înveţe din ele în semestrul doi, spune Ministrul Educaţiei Leonid Bujor. 

Este vorba de Abecedarul Creştin-Ortodox şi de culegerea „Educaţia Creştin-Ortodoxă". "Manualele au fost editate  în colaborare cu  mitropolia Basarabiei şi a Moldovei, dar şi a reprezentanţilor altor confesiuni"  ,afirmă şeful Direcţiei Învăţământ preuniversitar, Valentin Crudu. Editarea manualelor a costat bugetul de stat un million de lei. Ministerul Educaţiei a editat şi 4500 de ghiduri pentru profesori. Religia este predată  de către 700 de dascăli, începând cu 1 septembrie 2010.  Disciplina religiei este studiată opţional de 70 de mii de elevi, ceea ce reprezintă un sfert din numărul total de elevi.