EDITORIAL Teroarea Gazprom
0Sâmbătă a venit frigul și toate problemele Moldovei - nealegerea președintelui, amânarea integrării europene, dosarul „7 aprilie", corupția din instituții, drumurile proaste, trupele rusești din Transnistria, bocetul lui Voronin la primirea steluței lui Kiril... - au devenit caduce, și-au pierdut importanța.
Moldova-Gaz a majorat tariful cu 23%, deși a vrut mai mult. Gigacaloria va costa peste 1.000 de lei. Creșterea prețului la gaz și sporirea accizelor la carburanți, preconizată în 2012, va declanșa o cascadă a scumpirilor la produsele de bază. Facturile ce stau să explodeze bagă în isterie populația. „Ei își bat joc de noi, se scaldă în bani, dar ne pun să le plătim lăcomia și incompetența!" Auzi asemenea exclamații la tot pasul, din guri diferite, basarabeni și rusofoni, intelectuali sau cetățeni cu opt clase, sufocați de neputință și disperare, uniți în aversiunea lor față de guvernanți, indiferent de culoarea politică a acestora.
„Iată ce pățim dacă ne certăm cu rușii!", vorbesc moldovenii. Indignarea lor e orientată nu în direcția Moscovei - căci s-au obișnuit să-i acorde circumstanțe atenuante dintr-un vechi reflex de servitute imperială -, ci împotriva guvernanților de acasă, care poartă răspunderea directă pentru mersul treburilor în țară.
Nu ai nevoie de multă imaginație ca să înțelegi cât de periculoase sunt aceste stări de spirit. Cum zdruncină ele încrederea în reforme, în ideea de Europa, în democrație în general. Oamenii judecă global, nu intră în amănunte. Ce văd și simt ei este că prețurile cresc în continuu, iar veniturile lor se subțiază cu aceeași viteză. La orizont nici o speranță. Alianța ar trebui să audă în sfârșit această voce mânioasă și să-și bage mințile în cap, dacă mai speră să guverneze.
Plătim mai mult pentru că infrastructura e degradată, sunt necesare investiții masive care lipsesc. În ciuda acestor pierderi, lefurile șefilor de la Moldova-Gaz, Termocom, MoldTelecom, Franzeluța și alte monopoluri strategice cresc ca aluatul în covată. Sunt întreprinderi care parazitează pe spinarea noastră și nimeni nu reușește să facă ordine acolo.
Când mai apare un dram de voință politică, ne izbim implacabil de plafonul rusesc. Chișinăul încearcă să se conecteze la sistemul energetic european prin intermediul României, dar și această decizie vizionară, fie și mult prea întârziată, constatăm acum, are nevoie de acceptul prealabil al Moldova-Gaz, întreprinderea mixtă moldo-rusă care deține în proprietate rețelele de distribuție internă. Marile noastre elanuri europeniste sunt curmate de la rădăcină de hamul „fratelui mai mare". Ne-am gazificat satele într-o veselie și acum căutăm în van energie alternativă: paie, vânt, baterii solare. Moldova a intrat în sclavia Gazpromului.
Creșterea economică, exprimată în niște procente minuscule, ascunse în statistici, se va topi odată cu venirea iernii. Reformele au nevoie nu doar de mult curaj și spirit de sacrificiu, dar și de timp pentru a-și arăta roadele, și s-ar putea ca tocmai timpul să ne lipsească, prinși cum suntem într-un interminabil vârtej electoral. S-ar putea să nu avem suficient răgaz istoric pentru a sări abisul, așa cum s-a întâmplat mereu în Basarabia ultimilor 200 de ani.