EDITORIAL Pe urmele orbilor
0Există o angoasă, o mare îngrijorare în mediile mai luminate ale societăţii basarabene în raport cu ce-ar putea urma: oare chiar ne vor preda, ăştia, comuniştilor, oare chiar se va întoarce Voronin pe cal alb, în timp ce liderii din Alianţă îşi vor scoate ochii mai departe (exact ca la Bruegel!).
Pieter Bruegel cel Bătrân are un tablou în care umanitatea s-a recunoscut în cele mai tragice și mai disperate momente ale sale. Un grup de cerşetori orbi traversează o margine de cătun, în şir indian, ţinându-se fiecare cu mâna de umărul antecesorului. Procesiunea lor sfârşeşte într-un heleşteu. Primul nefericit s-a şi prăbuşit în apă. Cel de-al doilea şi-a pierdut şi el echilibrul şi ne priveşte, cuprins de groază, din găvanele întunecate. Ceilalţi patru ortaci îşi continuă umbletul, fără să bănuiască primejdia, dar vor afla în scurt timp: soarta le este pecetluită.
Situaţia în care a ajuns coaliţia de guvernământ de la Chişinău după ratarea alegerilor prezidenţiale din 16 decembrie poate fi asemuită cu faimoasa parabolă a orbilor, zugrăvită de marele pictor olandez. Şiragul condamnaţilor fără scăpare este în acest caz nu doar Alianţa pentru Integrare Europeană, ci Republica Moldova ca stat democratic, orientat spre valorile occidentale.
Există o angoasă, o mare îngrijorare în mediile mai luminate ale societăţii basarabene în raport cu ce-ar putea urma: oare chiar ne vor preda, ăştia, comuniştilor, oare chiar se va întoarce Voronin pe cal alb, în timp ce liderii din Alianţă îşi vor scoate ochii mai departe (exact ca la Bruegel!). Suntem un popor damnat. În Republica Moldova e imposibil să imaginezi o succesiune politică normală, stânga-dreapta. Pe noi ori ne exasperează democraţii cu vociferările şi anarhia lor, ori vin comuniştii să ne interzică să vorbim româneşte şi să reaşeze sârma ghimpată la Prut. Moldovenii au memoria scurtă şi obişnuiesc să pună nemulţumirile prezente mai presus de umilinţele pricinuite de precedenta guvernare.
Citește de la același autor:
Mărturisesc că m-a uluit îngâmfarea lui Marian Lupu, pofta sa de comentarii şi acuzaţii la adresa aliaţilor, ca şi lipsa de critici faţă de obstrucţia sistematică a PCRM, după cea de-a patra (în doi ani!) tentativă eşuată a sa de a deveni preşedinte (am pus-o la socoteală şi pe aceea din 18 noiembrie, când după ce a declanşat procedura alegerii şefului statului nu şi-a înaintat candidatura, ştiind că va pierde).
Dl Lupu ne-a vorbit până la saţietate despre trucurile nedemne ale PLDM, despre buletinul cu cerneală simpatică etc., dar nu a suflat o vorbă despre cum a muncit să obţină cele două voturi care îi lipsesc Alianţei (până la „sacramentalele" 61!). Oricât l-ar sufoca perfidia lui Filat (sunt ca două săbii care nu încap în aceeaşi teacă), totuşi de unde va mai lua dl Lupu voturi, căci Alianţa nu are destule? Ce i-a făcut lui Dodon că e aşa pornit împotriva sa? Pentru că, ideologic, sunt foarte apropiaţi...
Ceva esenţial trebuie să se schimbe înaintea alegerilor repetate din ianuarie 2012. Şansele lui Marian Lupu de a capota din nou sunt uriaşe. E nevoie de o figură de compromis, una pe care să o voteze grupul Dodon. Aş vrea să aud măcar un nume (în afara de Greceanîi, bineînţeles) care să intre oficial în discuţie. Moldova nu are cum să trăiască nişte clipe de extaz după alegerea unui astfel de preşedinte, dar măcar vom scăpa de spectrul anticipatelor, iar actuala coaliţie va obţine răgazul necesar pentru a-şi duce la îndeplinire promisiunile de reformă, sub veghea Occidentului. În caz contrar, ne aşteaptă heleşteul. A mai rămas un pas.