(EDITORIAL) Iunie însângerat
0Luna iunie, pentru cei care frecventează memoria istorică a secolului XX în Basarabia, e un interval încărcat de evenimente și semnificații dramatice. Două date - 28 iunie 1940 și 22 iunie 1941 - au pecetluit destinul acestui pământ pentru decenii înainte.
Pe 28 iunie 1940, Basarabia și Nordul Bucovinei au fost cotropite printr-un ultimatum mișelesc de către Armata Roșie, care s-a simțit dezlegată să intervină, ca urmare a pactului de neagresiune sovieto-nazist. Ce a urmat se știe: exterminarea păturilor cultivate ale populației române autohtone din aceste regiuni, asasinate și deportări în masă.
La 22 iunie 1941, exact acum 70 de ani, mareșalul Ion Antonescu a inițiat acțiunea de eliberare a Basarabiei și a Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică, adresând faimosul ordin: „Ostași! Vă ordon: Treceți Prutul!", pentru a spăla umilința retragerii, fără a se trage un foc de armă, un an mai devreme. Evenimentul a rezonat puternic în societatea românească a epocii, ostașii români au fost primiți cu bucurie de sătenii terorizați de NKVD, mulți dintre ei s-au dus să-și boteze copiii la preoții din regimentele române, pentru că în Basarabia bisericile fuseseră închise de bolșevici, iar preoții suprimați. Continuarea campaniei dincolo de Nistru, alături de nemți, a așezat România în tabăra țărilor vinovate, adică în cea a învinșilor. Iar acțiunile de epurare a populației evreiești din teritoriile eliberate au lăsat o pată pe care istoriografia sovietică a instrumentat-o propagandistic. După 1945 România a intrat în lungul tunel al barbariei comuniste, din care a ieșit abia în decembrie '89, în timp ce fostele sale teritorii din Est încă mai orbecăiesc prin întuneric.
Așadar, două date istorice și noi, cetățenii de azi, „produsul" consecințelor acelor evenimente. Deși legate ombilical, printr-un raport de cauză și efect, cele două zile de iunie însângerat provoacă reacții adverse: românii basarabeni rezonează emoțional la data de 28 iunie 1940, când a venit peste ei teroarea roșie, minoritarii rusofoni deploră 22 iunie 1941, când Germania și aliații săi au atacat Uniunea Sovietică.
Cât mai poate dura această segregație în Republica Moldova pe temeiul unor interpretări diferite ale trecutului? Cântecul de sirenă al istoriei ne ține în interiorul unei capcane din care nu reușim să scăpăm, orice scrutin la noi înseamnă nu o simplă competiție politică, ci o confruntare între alternative de destin, un turnir a două seturi de valori antagonice.
Cred că a venit timpul să punem cărțile pe masă, pentru a vedea dimensiunea reală a acestor tragedii, care continuă să ne marcheze. Asumarea trecutului trebuie să pornească de la câteva premise inevitabile: cunoașterea faptelor așa cum s-au întâmplat, răzuirea straturilor de minciună și tălmăciri tendențioase, indiferent din ce parte ar veni acestea, scoaterea dezbaterilor istoriografice de sub incidența politicului, măcar ca intenție, ca aspirație. Ce a fost, se știe, nici zeii nu pot schimba, dar administrarea corectă, fără pasiuni deplasate, a acestui patrimoniu de istorie națională, cu toate învățămintele aferente, ne poate ajuta să modelăm un viitor mai bun.