EDITORIAL De ce PCRM se află în degringoladă?
0Zilele trecute s-au împlinit 18 ani de la crearea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Amintim că anterior Partidul Comunist al Moldovei fusese interzis în urma unei hotărâri a Prezidiului Parlamentului, din 23 august 1991, sub acuzaţia de implicare în puciul de la Moscova.
Trei ani mai târziu, la 27 aprilie 1994, un partid care avea în denumirea sa un derivat al cuvântului „comunist" a fost legalizat, nu fără contribuţia lui Petru Lucinschi, fost prim-secretar la CC al PCM în perioada 16 noiembrie 1989 - 4 februarie 1991, pe atunci preşedinte al Legislativului.
Cum a fost posibil ca abia după câţiva ani să fie repus în legalitate un partid cu denumirea „comunist"? Mai întâi, hotărârea din 23 august 1991 nu făcea referire la alt partid decât PCM, ce ar conţine termenul „comunist" şi orice derivat al acestuia, ceea ce a fost o scăpare regretabilă, pe care a încercat să o repare Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, în recomandările sale.
În al doilea rând, anumite persoane erau cointeresate sau n-au înţeles bătaia lungă a unei asemenea reabilitări făţişe a ideologiei comuniste.
Aniversarea din acest an este o ocazie de a ne apleca asupra cauzelor care au contribuit la succesele acestui partid în viaţa politică de la noi. S-au invocat mai multe explicaţii, de la nostalgia moldovenilor pentru comunism la gradul redus de identitate naţională şi abilitatea lui Voronin şi Tkaciuk de a face propagandă şi de a proiecta imaginea unui partid bine închegat. Toate acestea sunt adevărate şi mai pot fi adăugate multe altele.
Aş reţine atenţia aici asupra a două aspecte ce mi se par importante. E vorba despre mitul precum că PCRM ar fi un monolit indestructibil. Acesta a fost multă vreme imaginea proiectată a partidului, care a adus dividende electorale deosebite.
În realitate, ştim că Voronin a avut adversari, unii dintre care membri fondatori ai PCRM, şi i-a înlăturat ulterior, inclusiv prin metode staliniste. Despre aceasta nu prea s-a scris şi mitul monolitismului comuniştilor s-a inoculat cu succes în minţile a sute de mii de alegători.
După 2009, vedem că PCRM este o înghemuire de interese, lideri şi grupări concurente care, în contextul schimbării statutului partidului din unul hegemonic de guvernare în unul de opoziţie -, se destramă, încet, dar sigur. Pe de altă parte, ceea ce a constituit un atu al PCRM era izolarea Republicii Moldova pe arena europeană şi sărăcia galopantă.
În prezent Moldova nu mai este izolată cum era cu 10-15 ani în urmă. Oamenii circulă şi muncesc în Europa, unii legal, graţie paşapoartelor româneşti, ei simţindu-se obligaţi să „lumineze" rudele lor de acasă, inclusiv în ale politicii. Puţini revin cu totul după ani de zile petrecuţi în Europa, dar impactul lor asupra societăţii moldovene este unul vizibil.
Parafrazând un slogan din vremurile recent apuse, ei sunt „inteligenţa, cinstea şi conştiinţa societăţii". De atunci încoace, mai ales după 2009, Moldova nu a devenit mai bogată, dar a reuşit să nu ajungă într-o situaţie de faliment pe care o îndrepta strategia PCRM (gaura financiară lăsată de Voronin în 2009 era de opt miliarde lei).
Prin urmare, pe lângă greşelile tactice ale liderului şi ale sfetnicilor săi, degringolada PCRM se explică şi prin apariţia unor schimbări societale de ansamblu care duc inexorabil la erodarea bazinului electoral al unei formaţiuni ce se exprimă pentru progres invocând experienţe modernizatoare eşuate şi reprobabile din perspectiva respectării drepturilor omului. Or, o societate care se maturizează impune şi apariţia unor lideri mai responsabili şi mai atenţi la nevoile ei.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md