Dumitru Diacov, despre plecarea celor şase deputaţi din partid: Acest pas se pregătea încă de pe vremea lui Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, susţine că plecarea celor şase deputaţi din partid, în frunte cu Andrian Candu, a fost pregătită încă pe vremea când Vlad Plahotniuc conducea formaţiunea. Însă, atunci, această acţiune ar fi eşuat.

„Am ascultat declaraţia lui A.Candu. Păcat. Păcat, dar previzibil. Demult se pregătea acest pas. Încă pe timpurile lui Plahotniuc s-au făcut încercări de fuzionare cu partidul Social Democrat. Atunci eu m-am opus. Acum, ei au decis singuri. Împreună cu sponsorii”, a scris Dumitru Diacov pe pagina sa de Facebook, fără a face şi alte precizări.

Amintim că un grup din şase deputaţi ai Partidului Democrat au anunţat miercuri, 19 februarie, că părăsesc formaţiunea condusă de Pavel Filip. Printre aceştia sunt Andrian Candu, Sergiu Sîrbu şi Vladimir Cebotari, cei care au deţinut funcţiile de vicepreşedinte când partidul era condus de Vlad Plahotniuc, dar şi deputaţii Corneliu Padnevici, Eleonora Graur şi Grigore Repesciuc.

Deputatul Andrian Candu a adus mai multe acuzaţii la adresa noii conduceri a Partidului Democrat, subliniind că formaţiunea are o agendă ascunsă, se îndreaptă într-o direcţie greşită şi că negociază cu Partidul Socialiştilor, în secret, patru funcţii în Guvern.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică